Tată și fiu, pe podium în Bulgaria

271

Familia Pascotă a făcut legea la cea mai recentă etapă a Campionatului European BMU la motociclism. Ionel și Patrick Pascotă au urcat pe prima treaptă a podiumului la cursa de duminică, din Bulgaria.

Girocul are cu se mândri! Motocicliști din tată-n fiu de generații, familia Pascotă a reușit o performanță impresionantă – aceea de a avea doi câștigători într-o etapă internațională. Ionel și Patrick au triumfat în etapa Campionatului European BMU la care au participat. Evenimentul a avut loc duminică, pe circuitul de la Plevna.

Nu a fost o surpriză că multiplul campion național și-a adjudecat și etapa cu numărul 10 din cadrul campionatului. A pornit primul și după 12 ture de circuit a trecut primul linia de sosire la clasa Supersport 600 cmc. Ionel este marele favorit la câștigarea trofeului în etapa finală, programată peste trei săptămâni la Serres, în Grecia.

Nimeni nu se aștepta ca juniorul familiei Pascotă, Patrick, a câștigat la 10 ani cursa clasei Supermoto clasa 65 cmc. Câștigător în premieră la o cursă de acest nivel, puștiul familiei și-a asigurat titlul de vicecampion european BMU – un prim pas spre a-l ajunge pe tatăl său.

”Sunt bucuros pentru mine, dar sunt extrem de bucuros pentru Patrick, care a auzit pentru prima data în viața lui, la o competiție oficială, că i se intonează imnul național. Vreau să mulțumesc tatălui meu, sponsorilor, dar și Primăriei Timișoara pentru sprijinul acordat. De asemenea mai vreau să mulțumesc în mod excepțional Consiliului Județean Timiș pentru suportul financiar acordat, suport fără de care nu am fi reușit aceste rezultate excepționale pe durata actualului sezon”, a comentat Ionel Pascotă din postura de tată al învingătorului.

motociclist1 motociclist

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.