Droguri, minciuni și alte „delicatețuri”, într-o importantă instituție a statului din Banat

4190

Fostul comisar al Gărzii de Mediu Caraș-Severin ajunge din nou în arest. Asta după ce a șocat pe toată lumea cu complexitatea culturilor de cannabis pe care procurorii DIICOT i le-au găsit, atât în curtea casei cât și în clădirea în care locuia.

Vineri, pe 22.09.2017 procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraş-Severin, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Structurii de Combatere a Criminalităţii Organizate din Timişoara şi Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin au efectuat un număr de patru percheziţii domiciliare în zona orașului Bocșa, județul Caraș-Severin, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

„În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2016, mai multe persoane au început cultivarea de canabis în mediul rural, în zona orașului Bocșa, județul Caraș-Severin, ulterior dezvoltându-și o adevărată piață  de distribuție în toată zona” spun procurorii.

Dezvoltarea pieței a fost posibilă datorită calitații canabisului, procedeul de cultivare fiind realizat la standarde ridicate, fiind folosite instrumente și produse specifice culturilor in-door  și out-door de droguri, procurate prin intermediul internetului.

carpean-droguri_6

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate acasă la Cîrpean au fost identificate şi ridicate: 2 culturi in-door de droguri,  o cultură out-door de droguri, aproximativ 400 de plante de canabis în diferite stadii de creştere și prelucrare, bunuri folosite la cultivare, creștere și prelucrare de droguri, bunuri și înscrisuri care dovedesc activitatea infracțională. Pentru anul acesta, și nu numai, este cea mai mare captură de cultură de cannabis făcută de DIICOT, semn că cei doi Cîrpean, Marius și Darius, știau foarte bine ce fac.

„Suportul tehnic a fost asigurat de către  Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea fost realizată cu sprijinul IPJ  Caraș-Severin și IJJ Caraș-Severin. Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecţii şi inculpaţii beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie”, mai explică procurorii.

În aceeași zi, Marius Cîrpean, pe vremuri candidat PD pentru Primăria Bocșa, și fiul acestuia, Cîrpean Darius Dacian, au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul Caraș-Severin care a decis arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.

Cîrpean a contestat sentința și așteaptă clemență de la judecătorii de drepturi și libertăți ai Curții de Apel Timișoara, în speranța că vor fi lăsați fie în arest la domiciliu sau chiar doar sub control judiciar.

carpean-droguri

Membru marcant al PD

Marius Cîrpean, fost sportiv cu oarece notorietate și patron al unei importante companii de construcții din zona Bocșa, a fost racolat rapid de oamenii lui Frunzăverde și înscris în Partidul Democrat, pentru care a și candidat la Primăria Bocșa. Cum fotbaliștii sunt cunoscuți mai mult după poreclă decât după nume, pe Cîrpean toată lumea îl știa de „Camacho”, greșeală ce l-a costat scaunul de primar căci bocșenii, odată ajunși în cabina de vot, nu-l regăseau nicăieri pe Camacho pe liste și nu l-au putut vota, neștiind că pe om îl cheamă, de fapt, Marius Cîrpean.

Truda nu i-a fost, însă, zadarnică și tot partidul l-a propus și numit comisar șef al Gărzii de Mediu din Caraș-Severin.

Scandalul creditelor cu buletinele angajaților

Din această funcție, Marius Cîrpean a trecut prin primul scandal uriaș din cariera sa: se descoperise că luase zeci de credite de la bănci cu buletinele angajaților de la firma sa de construcții, credite pe care, la un anumit moment dat, nu le-a mai putut plăti pentru că firma de construcții nu mai primea contractele bănoase și generoase de la Consiliul Județean Caraș-Severin.

Mai mulți angajați ai săi s-au trezit cu propriri pe salarii sau conturi și au descoperit că totul li se trage din perioada 2005-2008, când au fost angajaţi ai firmelor lui Marius Cîrpean, devenit comisar șef al Gărzii de Mediu Caraş-Severin sau pur şi simplu s-au aflat în preajma acestuia. Cîrpean s-a folosit şi de copiile de buletin ale unor angajaţi ai celor două firme ale sale, S.C. „Construct Cement” şi S.C. „Darius şi Rareş” şi a făcut credite în numele oamenilor.

Cu complicitatea directorului BCR, sucursala Bocşa, Nicolae Sperneac, Cîrpean a scos pe numele angajaţilor săi în jur de două milioane de euro. Și, cu toate plângerile depuse la Poliție, nimeni nu a ajuns, încă, în fața instanței pentru aceasta!

carpean-droguri_5

Păgubiţii nu au ştiut nimic ani de zile, deoarece Cîrpean şi Sperneac au avut grijă ca aceştia să nu primească acasă nici o somaţie de plată. Pentru a putea scoate sume cât mai mari, Cârpean a mărit pentru o lună de zile salariile tututor angajaţilor. Sibeliu Bezan a fost angajat ca şofer la S.C. „Construct Cement”. În septembrie 2005 câştiga 310 lei, iar o lună mai târziu avea un venit de 3.200 de lei. În decembrie, în cartea sa de muncă a fost operată o nouă modificare salarială, revenind la 310 lei pe lună. Aceeaşi şmecherie a fost folosită pentru toţi ceilalţi. Oamenii au aflat că sunt îngropaţi în datorii abia în 2009, când directorul sucursalei BCR din Bocşa s-a sinucis.

De atunci, sunt „bombardaţi” cu scrisori şi notificări din partea băncii şi a firmelor de recuperare a creanţelor, prin care li se aduce la cunoştinţă faptul că datorează zeci de mii de euro, hârtii care le vin chiar și acum.

„Am fost şi la DNA şi nimic! Am de dat 50.000 de lei la bancă din cauza lui. Ne-a păcălit pe toţi!”, a spus Sibeliu Bezan. Poliţia Caraş-Severin nu face nimic, deşi s-au adunat mormane de plângeri.

Plătea 100 de lei pe copia de buletin

Marius Cîrpean a mai luat credite pe baza copiilor de buletin ale fotbaliştilor, antrenorilor şi membrilor staff-ului administrativ de la echipa de fotbal de Liga a IV, Metalul Bocşa, al cărei finanţator era în perioada 2005-2008.

A luat la rând şi barurile din Bocşa şi Berzovia, localitatea în care îşi are domiciliul, şi ar fi oferit chefliilor câte 100 de lei pentru fiecare copie de buletin, minţindu-i pe naivi că le face carnet de partid.

Datoare cu 20.000 €

Maria, soţia lui Mihai Balosin, fost angajat la firma lui Cîrpean, S.C. „Construct Cement”, era în pragul disperării. „Am primit un braţ de somaţii. Pe numele soţului meu există două credite de câte 10.000 de euro fiecare. Am făcut plângere la Poliţie, dar nu s-a întâmplat nimic. Soţul a plecat în străinătate să muncească, pentru că vom fi scoşi în drum. Ne pierdem casele, tot ce avem! În aceeaşi situaţie sunt sute de oameni”, declara Maria Balosin la acea vreme.

carpean-droguri_2

Evaziune cu facturi false

Dar ambiția și disperarea lui Cîrpean nu s-au oprit aici. A găsit mai multe rețele de afaceriști, cărora le-a dat tot felul de facturi fără acoperire reală, cu care aceștia s-au scăzut, făcând evaziune, și pentru care Cîrpean primea sume aproape modice, dar care pentru el erau guri de oxigen, reușind să mai cârpească câte-o datorie.

De aici i-a venit și prima perioadă petrecută în arest, după ce DIICOT a descins la firma omului de afaceri Valentin Armașu, Camand Impex SRL, care folosise astfel de facturi de la Camacho. Prins în menghină, Cîrpean a făcut și primul său denunț, contra judecătorului Nicușor Maldea de la Tribunalul Caraș-Severin, reținut și el, ulterior de DIICOT.

Numele lui Cîrpean a apărut apoi în aproape toate dosarele de evaziune din județ, fie că e vorba de Andreaș Isac, Bejeriță, Axente Obrejan zis „Arabela” sau alții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.