3.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Referendum capital, în 23 iunie, pentru viitorul UE. Vor britanicii Brexit?

Mă voi prezenta luni în Parlament şi voi propune ca poporul britanic să se pronunţe joi, pe 23 iunie, prin referendum, asupra viitorului nostru în Europa, a anunţat premierul britanic David Cameron.

David Cameron militează pentru rămânerea Marii Britanii în UE, susţinut de ministrul de Interne Theresa May şi ministrul Finanţelor George Osborne, în timp ce în tabăra Brexit se poziţionează ministrul Justiţiei Michael Goven şi alţi componenţi ai Executivului.

„Recomandarea mea este clară. Eu cred că Marea Britanie va fi mai sigură, mai puternică şi mai bună într-o Uniune Europeană reformată. Părăsirea Europei ne va ameninţa economia şi securitatea naţională”, a declarat Cameron, după ce a smuls concesii importante de la liderii europeni, inclusiv legate de reducerea ajutoarelor sociale pentru imigranţi.

„Să părăsim Uniunea Europeană, să preluăm controlul asupra frontierelor noastre, să ne conducem ţara şi să încetăm, deci, să mai dăm zilnic 55 de milioane de lire sterline Bruxellesului”, cere Nigel Farage, liderul Partidului Independenţei Marii Britanii (Ukip), care a minimalizat importanţa acordului obţinut de David Cameron.

Sondajele de opinie arată că 36% dintre britanici optează pentru Brexit – părăsirea UE, în timp ce 34% vor rămânerea în Uniune, însă procentul celor indecişi este foarte mare – un sfert dintre cei consultaţi, în timp ce aproape o zecime dintre locuitori nu vor să participe la referendum. O casă de pariuri indică însă o proporţie de 69% în favoarea unei rămâneri în Uniune.

CITEŞTE ŞI: Marea Britanie, „statut special” în cadrul UE. Ce a „smuls” premierul David Cameron pentru a nu se ajunge la Brexit

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

A început recepția Liceului Waldorf

La doi ani de la startul construcției de la zero, Primăria Municipiului Timișoara a început recepția Liceului Waldorf, prima școală nouă din Timișoara de...

FOTO – VIDEO | Gala Timișoara 35 – despre cum Revoluția din 1989 i-a unit pe etnicii maghiari și români pentru un singur scop

Sâmbătă a fost o seară de excepție la Centrul Reformat „Noul Mileniu”. Gala Timișoara 35 a găzduit invitați de vază:  Președintele Ungariei Sulyok Tamás,...

Citește și :