Abandonat la naștere de mamă la orfelinat, astăzi director carismatic al unei școli din Banat !

10385

Odată cu începerea noului an școlar 2017-2018, Ionel Petrea a fost învestit în funcția de director al Școlii din comuna Fârdea, județul Timiș.

Noul director, în vârstă de 32 de ani, are o poveste de viață aparte. Imediat după ce a fost născut, mama sa l-a abandonat la spitalul din Făget, de unde mai apoi a fost predat unui centru de plasament din Lugoj, loc în care și-a petrecut copilăria, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Potrivit cancan.ro, cea mai mare durere a lui Ionel a fost că mama sa l-a declarat mort şi că, nici până în ziua de astăzi, nu a vrut să-l recunoască, deşi o întâlneşte aproape zilnic pe străzile oraşului Făget. Când era în clasa a opta, fraţii mamei sale au aflat că Ionel trăieşte într-un orfelinat din Lugoj şi s-au dus să-l caute. L-au găsit şi i-au spus cine este, dar şi că mama lui trăieşte. Unul dintre fraţi l-a luat şi l-a dus să o cunoască.

“Am venit la Făget, unde mama era magazioneră la Gostat, şi au chemat-o. A venit, s-a uitat de la distanţă la mine şi a spus că trebuie să plece, că ea are treabă. Eu, din momentul când am intrat acolo, am început să plâng, nu m-am putut abţine”, povesteşte Ionel.

A mai încercat să o întâlnească şi când a crescut, însă răspunsul mamei a fost acelaşi. Ani de zile au trăit în acelaşi oraş s-au întâlnit pe stradă, însă niciodată mama lui nu a dorit să-i vorbească.

Cu această durere în suflet, Ionel a crescut şi a realizat că singura lui şansă să nu ajungă pe străzi e să se ţină de şcoală şi să-şi facă un rost în viaţă. A fost mereu printre premianţi, până a terminat liceul. Apoi a urmat Facultatea de Economie a Universităţii de Vest şi încă o facultate de asistenţi sociali, la Arad.

“La facultate am ajuns datorită doamnei Elena Boţ, care a fost directoarea centrului de plasament din Lugoj. Ea mi-a găsit un sponsor, un olandez, care mi-a finanţat studiile, dar cu obligaţia din partea mea să-i trimit un e-mail în fiecare lună şi să-l informez cu situaţia mea şcolară. Universitatea mi-a dat cămin gratuit, iar cu masa m-a ajutat pastorul Ionel Ţuţac, să pot să mănânc la cantina unui liceu din Timişoara”, povesteşte tânărul director.

A început să muncească încă din timpul facultăţii şi, cu banii câştigaţi, împreună cu cei din bursa socială, îşi cumpăra cărţi. În ultimul an de facultate a depus o cerere la Inspectoratul Şcolar şi a cerut să i se dea de lucru. A primit un loc de suplinitor la Colegiul Economic din Timişoara. În 2008, a terminat facultatea şi s-a înscris la titularizare pentru un post de profesor. Aşa a ajuns la liceul din Făget, unde predă şi astăzi.

“A trebuit să aleg între Lugoj şi Făget. Am ales Făgetul şi pe ideea că poate mă mai întâlnesc cu mama, că locuia în zonă”, spune Ionel.

Vrea să construiască un centru social pentru copiii părăsiţi

La Facultatea de Asistenţă Socială s-a înscris în timp ce era profesor. A luat această hotărâre după ce sora lui, părăsită şi ea de către mama lor, a cedat psihic şi a ajuns la spitalul din Jebel. “Ea m-a îndemnat, pentru că a crezut că eu trebuie să o termin eu, dacă ea nu poate. Am făcut-o pentru că am şi un ONG prin care doresc să ajut copiii şi poate în viitor voi reuşi să fac un centru social pentru copii”, spune Ionel.

Profesorul Petrea a reuşit să câştige aprecierea colegilor şi a elevilor săi, iar efortul muncii sale nu a întârziat să apară. Anul trecut, el a fost premiat şi de Casa Regală a României pentru eforturile sale, festivitatea desfăşurându-se la Palatul Elisabeta. De la 1 septembrie, Aura Danielescu, şefa Inspectoratului Judeţean Timiş l-a numit pe Ionel Petrea director al şcolii din Fârdea.

“Ionel este un model care nu a avut nimic şi a răzbit în viaţă şi exemplul lui poate să-i încurajeze şi să-i motiveze şi pe alţii, pe tinerii de azi care poate au condiţii mult mai bune decât Ionel. Eu, ca inspector general, trebuie să încurajez astfel de oameni şi să-i promovez, pe acest motiv m-am dus cu această propunere în consiliul de administraţie al şcolii. Şi vreau să vă spun că am încredere în el, că o să reuşeacă, pentru că e unul dintre cei mai activi directori pe care îi avem”, a declarat şefa Inspectoratului Judeţean Şcolar Timiş, pentru cancan.ro.

Funcţia în care a fost promovat este un vis împlinit pentru Ionel şi o dovadă că atunci când îţi doreşti cu adevărat poţi să reuşeşti.

“Eu sunt exemplul viu că atunci când munceşti şi îţi doreşti cu adevărat ceva se împlineşte. Am fost numit director prin detaşare, pe un an de zile, însă mă voi prezenta la concurs pentru a obţine un mandat de patru ani. Vreau să-i mulţumesc doamnei Aura Danielescu, şefa Inspectoratului Şcolar Timiş, pentru că a dovedit încă o dată că lucrurile se îndreaptă şi la noi şi încet, încet dispar discriminările şi marginalizările, rezultatele fiind cele mai importante”, spune profesorul Ionel Petrea.

Noul director al şcolii din Fârdea spune că îşi asumă şi rolul de asistent social pentru şcoala pe care o conduce şi vrea să-i sprijine şi pe copiii defavorizaţi să poată să urmeze o şcoală. În acest sens, zilele acestea bate la uşa agenţilor economici din zonă, pentru a face rost de sponsorizări şi este convins că va reuşi ca, în şcoala pe care o conduce, copiilor să nu le lipsească nimic.

Din postura de om care a reuşit în viaţă, Ionel îi mulţumeşte zilnic lui Dumnezeu şi le mulţumeşte tuturor celor care l-au ajutat: asistente medicale, educatoare, profesori, rude. Ionel este conştient că, fără sprijinul acestor, oameni, destul de mulţi la număr, nu ar fi ajuns unde este.

sursă: cancan.ro

foto: Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.