Evenimente speciale şi concerte la Festivalul Baroc

287

Sub motto-ul „În octombrie, barocul înfloreşte!”, festivalul îşi propune să aducă în această toamnă, în faţa scenelor, iubitorii spiritului baroc atât de prezent în Timişoara.

Evenimentul s-a bucurat pe parcursul ediţiilor trecute, de prezenţa unor artişti de renume atât din România, cât şi din mediul internaţional: Jordi Savall & Ansamblul Hesperion XXI, Ansamblul L`Arpeggiata, Răzvan Mazilu, Ilie Stepan, Violoncellissimo, AD-HOC, Ansamblul Anton Pann, Caius Hera, Vincent Segal. De asemenea, Festivalul Baroc Timişoara a fost înscris pe lista celor mai importante evenimente de gen la nivel internaţional de către renumitul Centru Muzică Barocă de la Versailles.

În cadrul festivalului, care durează o săptămână, între 18-24 octombrie 2017, serie de evenimente vor serba valorile culturale baroce locale şi internaţionale în urbea de pe Bega. Festivalul se desfăşoară sub egida Primăria Municipiului Timişoara , a Asociaţiei Festivalul Baroc Timişoara, în parteneriat cu Casa de Cultură a Municipiului Timișoara și Episcopia Romano-Catolică Timișoara.

Program

– 18 octombrie / ora 20.00 / Domul Romano-Catolic – Concert in memoriam Maria Theresia Concertul se va desfășura sub conducerea muzicală a maestrului Walter Kindl, avându-i ca soliști pe: Alina Todea (soprană), Maria Virginia Oniță (alto), Daniel Zah (tenor), Lucian Oniță (bariton). Participă: Corul de cameră al Filarmonicii “Banatul” şi Capella Academica Timisiensis. La orgă: Silviana Ana Cîrdu. În program: Sonata in C KV 278, Waisenhausmesse KV 139, Te Deum KV 141.

– 19 octombrie/ ora 20.00 / Biserica Sfânta Ecaterina – Concert susținut de ansamblul Radio Antiqua – „A master unveiled: G.B. Platti & his contemporaries”.

– 20 octombrie/ ora 20.00 / Domul Romano-Catolic – Concert susținut de ansamblul L`estro d`Orfeo – „Altri canti d`amor”.

– 21 octombrie / ora 19.00 / Librăria La două Bufnițe – Concert susținut de elevii Școlii Chromatik Voice – „Textures of Baroques music”. Belean Petronia și Dragoș Darius vor încânta publicul cu un recital de muzică veche, fiind acompaniați la orgă de Robert Bajkai-Fabian.

– 22 octombrie/ ora 20.00 / Domul Romano-Catolic – Concert susținut de ansamblul Soqquadro Italiano – „Who`s afraid of baroque?”. Ansamblul a fost fondat în anul 2011, în Bologna, de către Claudio Borgianni şi Vincenzo Capezzuto.

– 24 octombrie/ ora 20.00 / Biserica Sfânta Ecaterina – Concert suținut de Duo Iancu – Lobonț (archlute): Olivia Iancu&Claudiu Lobonț – „Meraviglia: lucrări din Renaștere și Baroc”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.