Școala Gimnazială „Sfântul Antim Ivireanul” în parteneriat cu Grădinița „Troița”, Universitatea de Vest – Facultatea de Educație Fizică și Sport și Asociația Prologos organizează cea de-a VI-a ediție a Zilelor Educației Ortodoxe, în perioada 26-30 septembrie.
Evenimentul se adresează atât copiilor de grădiniță, elevilor de ciclul primar și gimnazial, cât și cadrelor didactice, părinților ori bunicilor.
Marţi, în prima zi a evenimentului vor avea loc activități închinate Sfântului Ioan Evanghelistul, ocrotitorul grădiniței și Asociației Prologos. Miercuri se vor desfăşura activități închinate Sfântului Antim Ivireanul, ocrotitorul școlii. Joi, IPS Ioan Selejan, arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolit al Banatului va intra în dialog cu cei mici, iar sâmbătă, în încheierea ediţiei, se vor desfăşura activități pentru copii și familie. Toate acțiunile vor avea loc în incinta școlii și a grădiniței.