Opriți la timp! Ce încercau să facă acești indivizi, în vestul țării. Video

4054

În cadrul unei acţiuni pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Sectorul Poliţiei de Frontieră Vărşand au depistat patru cetăţeni din Libia şi Algeria, care încercau să iasă ilegal din ţară.

,,În data de 23.09.2017 în jurul orei 18.35, în cadrul unei acţiuni specifice pentru combaterea migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din carul SPF Vărşand au depistat patru persoane, de sex masculin, dintre care un minor, care se deplasau pe jos, pe câmp, spre Ungaria. Persoanele în cauză au fost reţinute la aproximativ 100 de metri interior faţă de linia de frontieră şi au fost conduse la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand pentru cercetări.”, transmit polițiștii.

În urma verificărilor amănunțite s-a stabilit că aceștia sunt cetăţeni din Libia şi Algeria, cu vârste cuprinse între 17 şi 28 de ani. Ei au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din Spaţiul Schenghen şi au recurs la această metodă pentru că nu posedau o viză valabilă. Au mai relatat că s-au deplasat cu taxiul până în localitatea Vărşand, de unde şi-au continuat călătoria pe jos până în momentul reţinerii.

Poliţiştii de frontieră le-au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

,,Pornind de la acest caz, recomandăm cetăţenilor să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non-stop, 0219590.”, spun polițiștii.

2 COMENTARII

  1. Dar cum au intrat in Romania nu este intrare ilegala in stat?Au avut viza?Ce razboi este in Algeria si Liban,ca nu-mi amintesc?Suntem luati de prosti sau frontiera este ciur?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.