Orăştioara de Sus, judeţul Hunedoara, este astăzi din nou gazdă a Sărbătorii Crescătorilor de Ovine “Ţurcana – Regina Munţilor”, eveniment ce a ajuns anul acesta la cea de-a XIII-a ediție.
La manifestarea de astăzi va fi prezent şi ministrul agriculturii, Petru Daea.
Potrivit declaraţiilor organizatorilor, manifestarea este o ocazie potrivită pentru hunedorenii care doresc să vizioneze cele mai frumoase ţurcane de pe raza judeţului, dar şi pentru iubitorii de balmoş, accesorii ciobăneşti şi muzică populară.
De asemenea, la eveniment vor fi premiate şi cele mai frumoase ţurcane, iar după premiere urmează bursa de ovine, un simpozion şi spectacolul folcloric cu interpreţi de renume ai judeţului. Vor fi prezenţi şi mulţi producători individuali sau de grup, precum și societăți comerciale care îşi vor prezenta pentru vânzare produse agroalimentare, dar şi societăți de profil vor prezenta utilaje pentru agricultură şi creşterea animalelor.
UPDATE: Ministrul Agriculturii, Petru Daea a ajuns în judeţul Hunedoara, direct de la un alt eveniment de la Iaşi pentru a vedea performanţele ţurcanei. Aici a fost întâmpinat de Dumitru Andreşoi, preşedintele Asociaţiei Dacia a Crescătorilor de Ovine, care l-a condus la fiecare ţarc, explicându-i performanţele acestei rase.
Petru Daea a mângâiat lâna oilor, a prins în mână un bîț de baci, dar a ținut și să urce un versant pentru a ajunge la o turmă de oi (cu măgărușii aferenți) pășunată de păstorul ei. Ministrul a dorit să strângă mâna ciobănașului și să afle ”direct de la sursă”, greutățile cu care se luptă cei care îngrijesc oile în vârf de munte, fie soare, fie furtună, fără să coboare la cei dragi, stând izolați uneori și câte 6 luni pe an.
La final, pentru a demonstra valoarea geneticii acestei rase, Andreșoi a pus pe cântar un berbec și o țurcană femelă. Nu înainte ca Petru Daea să ”verifice personal” ca nu cumva cântarul să fie măsluit, cântărindu-se pe sine, spre deliciul audienței. Berbecul cântărit în prezența ministrului agriculturii a fost înregistrat cu o greutate de 106 kg.
Oierii au salutat programul inițiat de Ministerul Agriculturii în mandatul lui Daea, prin care sunt ajutați crescătorii să valorifice lâna într-un mod în care să nu mai iasă în pierdere, precum și dorința ministrului, reiterată în fața audienței adunată la ”Ziua Țurcanei”, de a începe peste o lună efectuarea plăților subvențiilor pentru anul agricol 2017-2018.