Debranșarea de la căldură devine imposibilă. Ce prevede noua lege a energiei termice

2193

Debranşarea de la sistemul centralizat de furnizare a energiei termice a cetăţenilor care locuiesc în blocuri, procedeu oricum destul de anevoios şi până acum, va deveni efectiv imposibilă după intrarea în vigoare a noii legi a energiei termice, aflată acum în dezbaterea Parlamentului.

Noua lege, care modifică legea 325/2006 a energiei termice, face practic imposibilă debranşarea, prin mai multe prevederi, potrivit ultimului draft al actului normativ.

În primul rând, legea introduce noţiunea de zonă unitară de încălzire. Adică orice zonă, care va fi definită de autoritatea locală (poate fi nu neapărat un oraş întreg, poate fi un cartier sau un cvartal de blocuri), în care funcţionează un singur sistem de alimentare cu energie termică, după cum a explicat mai demult vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei.

Aşadar, dacă Primăria a definit zonă unitară de încălzire prin sistem centralizat cartierul în care locuiţi, sau cvartalul în care este blocul dvs. sau, de ce nu? tot oraşul, drebranşarea este interzisă din start. Asta în condiţiile în care, în majoritatea oraşelor din România, Primăria este şi „patronul” regiei locale sau a societăţii comerciale care distribuie energia termică în sistem centralizat.

Dacă în forma actuală a legii, debranşarea era permisă cu acordul Adunării Generale a Asociaţiei de Proprietari, de acum încolo va fi nevoie de acordul scris al fiecărui membru al asociaţiei. În plus, dacă acum cel care doreşte debranşarea trebuie doar să anunţe că ulterior vrea un nou sistem de încălzire, în viitor, trebuie să vină şi cu o autorizaţie de construcţie pentru viitorul sistem.

Sursa: Economica.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.