5.1 C
Timișoara
vineri 22 noiembrie 2024

Desant PSD central pentru desemnarea candidatului la Primăria Timișoara, după bâlbele din filiala locală! – VIDEO

A fost nevoie de prezența secretarului general al PSD, Valeriu Zgonea, ca să aflăm numele candidatului care va intra în lupta pentru fotoliul de primar al Timișoarei, cu Nicolae Robu.

Valeriu Zgonea confirmă ceea ce se vehicula de săptămâni întregi din surse interne ale social-democraților timișeni: deputatul Florin Bârsășteanu, președinte interimar al PSD Timișoara, este stabilit drept canditat pentru primăria capitalei Banatului. Asta, indiferent de așa-zisa colaborare cu ALDE privind sprijinirea unui candidat comun în alegeri pentru Primăria Timișoara. Zgonea dă ca sigură anunțarea oficială a candidaturii lui Bârsășteanu pentru începutul săptămânii viitoare, după ce biroul central al PSD validează propunerile făcute de filialele locale.

În altă ordine de idei, Zgonea susține că PSD are ca obiectiv ”câștigarea” celor patru consilii județene din Vestul țării: Timiș, Caraș-Severin , Arad și Hunedoara. El crede că social-democrații pot atinge acest obiectiv, conform studiilor pe care le-au făcut în acest sens, chiar dacă nu a putut să precizeze un procent anume.

În ciuda încrederii lui Zgonea, rămân disensiunile privind echipa de consilieri județeni, formată fie în jurul lui Titu Bojin, fie în jurul lui Călin Dobra sau a lui Sorin Grindeanu. Social democrații timișeni se ascund în spatele așa-ziselor criterii de performanță stabilite la centru sau în filială, lucru care ar putea să-i coste. Ei riscă să piardă atât președinția, cât și majoritatea din Consiliul Județean Timiș, după 5 iunie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :