În weekend are loc ultima tură ciclistă bănăţeană a acestui an

87

“Verde pentru Biciclete” organizează sâmbătă, 16 septembrie 2017, cea de-a șasea și totodată ultima tură ciclistă bănăţeană din acest an.

Punctul de întâlnire pentru plecarea în tură este stația de autobuz de la AEM, ora 09:00. Sunt invitaţi toți bicicliștii iubitori de ture să pornească, de la 09:30, pe traseul: AEM – Urseni – Lunca Timișului – Șag – Sânmihaiul Român – La Livada – Timișoara.

Lungimea traseului este de aproximativ 50 km, durata de parcurgere fiind de aproximativ 5 ore. În timpul turei, se vor face popasuri de regrupare precum şi de realimentare cu apă şi mâncare, după caz. Va fi o tură cu grad de dificultate mediu.

,,Recomandăm participarea bicicliștilor cu antrenament, experiență și cu o stare de sănătate bună. Este un traseu accesibil doar bicicletelor de tip mountainbike, corespunzător echipate şi recomandăm purtarea căştii de protectie şi a vestei reflectorizante. Participanții trebuie să aibă la purtător obligatoriu camere de bicicletă de schimb, pălării/șepci, protecție solară, mâncare și apă.”, transmit organizatorii.

Această tură bănățeană este ultima dintr-o serie de 6 care au loc în acest an, turele cicliste bănățene fiind deja tradiționale în cadrul campaniei “Verde pentru Biciclete”, primele de acest gen desfășurându-se în 2009.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.