Schimbare radicală a poziției UE față de România. Vor să intrăm rapid în spațiul Schengen

3475

Uniunea Europeană trebuie să primească rapid Bulgaria și România în spațiul Schengen, dar și Croația la momentul potrivit, a declarat miercuri, în plenul Parlamentului European la Strasbourg, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, în discursul său anual privind starea Uniunii.

Cu ocazia unei vizite efectuate în România la începutul lunii mai, Juncker își exprimase convingerea că până la momentul în care va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, în 2019, România nu va mai fi monitorizată prin Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) în domeniul justiției și va fi parte a spațiului Schengen. Cu același prilej, șeful Comisiei Europene se pronunțase ferm în favoarea aderării României la spațiul Schengen, dat fiind că statul român a îndeplinit toate condițiile care se impun.

Finalizarea procesului de aderare la Spațiul Schengen este supusă deciziei unanime a statelor membre, la nivelul Consiliului Uniunii Europene, amintește MAE pe site-ul său, care notează că în prezent România aplică majoritatea dispozițiilor acquisului Schengen și acționează, astfel, ca un membru de facto cu o contribuție semnificativă la însăși securitatea Spațiului Schengen, gestionând peste 2000 de km de frontieră externă a Uniunii Europene.

3 COMENTARII

  1. Nici o legatura cu asaltul migrantilor la cele 2000 km frontiere ale Romaniei,asa brusc si dintr-o data ne calificam pentru Schengen,pentru trecerea la euro,ii dau lacrimile lu Junkers de nedreptatea facuta Romaniei care se califica de mult.Bai sa fie,cred c-ar trebui sa refuzam,sa spunem ca nu ne mai intereseaza,s-o dam la intors,aici is chestii grave,se mai prinde cineva?

  2. Dacă Germania, Austria, Ungaria, Olanda, vor refuza admiterea României în Schenghen, atuncea companiile acestor țări și activitatea lor în țara noastră, trebuie să inceteze! Afară, afară cu dușmanii din țară! Să se renaționalizaze, după caz, naționalizeze aceste firme. In schimbul acestora vom solicitate firmelor chineze, sud coreene, japoneze, sud africane, iraniene, vietnameze , britanice, australiene, să le ia locul. La noi in țară, mai mult ne-au au distrus habitatul și resursele, decât ni le-au protejat. În schimb investițiile lor au fost de 10 ori mai mici decât profiturile extrase și externalizate. Nu pot fi ei ră,i iară noi, buni!

  3. Nesimtire nemteasca. Fostul EADS (in care nemtii aveau partea leului) a primit 500 de milioane de Euro din buzunarele noastre pentru ca sa fim siguri ca respectam toate criteriile de aderare la Spatiul Schengen. Dupa ce a bagat banii in buzunar, porcul nemtesc refuza accesul Romaniei in Spatiul Schengen pe criterii numai de el stiute, care, oricum nu au nicio legatura cu criteriile de aderare la Spatiul Schengen (criterii pur tehnice, care vizeaza securitatea granitelor). De partea cealalta a EADS, partea franceza, lucrurile sunt in regula: francezii nu se opun – domnul (francezul) tot domn ramane, iar porcul (neamtul) tot porc ramane. Porcul olandez are o nemultumire mai veche, legata de faptul ca lobby-ul pe care l-a facut ambasadorul olandez pentru ca o companie olandeza sa primeasca o „prajitura” de la piata romaneasca nu a primit raspuns favorabil din partea statului roman (da, se mai intampla si lucruri bune!). Despre porcul austriac si porcul unguresc nu are rost sa mai vorbim, stim noi destule, de azi si de ieri, de sute de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.