Poliţiştii din Mehedinţi, sub coordonarea celor ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române, efectuează miercuri dimineaţă 28 de percheziţii la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 5 milioane de euro, prin evaziune fiscală şi spălarea banilor, urmând să fie puse în aplicare 32 de mandate de aducere, potrivit IGPR.
Activităţile se desfăşoară în judeţele Mehedinţi, Timiş, Argeş, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Dolj, Gorj şi în municipiul Bucureşti.
Conform unui comunicat de presă transmis de Poliţia Română, din cercetări a reieşit că, în perioada 2009 – 2014, reprezentanţii mai multor societăţi comerciale ar fi creat un circuit infracţional evazionist bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în scopul eludării obligaţiilor fiscale.
Cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea societăţilor comerciale controlate mai multe facturi fiscale care ar fi avut la bază operaţiuni comerciale fictive, în valoare totală de peste 18,4 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 5 milioane de euro.
Ulterior, prin intermediul societăţilor comerciale controlate, ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume. Astfel, ar fi fost efectuate depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de rularea acestora prin conturi bancare ale societăţilor, pentru disimularea provenienţei ilicite a banilor.
32 de persoane vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, pentru audieri, anunță Agerpres.
Cercetările sunt continuate pentru documentarea întregii activităţi infracţionale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.