Un accident îngrozitor s-a produs în această dimineață, un autoturism izbindu-se de un pom fără să existe vreo urmă de frânare – susțin martorii. Impactul s-a produs la aproximativ un kilometru de intrarea pe Autostrada Arad-Timișoara, pe drumul spre Șagu.
Însă, abia acum se „declanșează” bomba: în accident este implicat același șofer care a fost rănit ieri, pe aceeași șosea, răsturnându-se cu BMW-ul și foarte aproape de locul în care s-a izbit azi de un pom. Din informațiile pe care le deținem, șoferul este fiul consilierului local PSD, Gheorghe Săplăcan (acesta este și prezent la fața locului), și știm că ieri nu a mai vrut să stea în spital și a plecat. Azi se afla în drum spre Timișoara, unde își depunea lucrarea de doctorat – le-ar fi spus mama șoferului celor care erau de față.
La fața locului au intervenit autospeciale ISU, SMURD și echipaje de Poliție. Șoferul a fost încarcerat, un picior fiindu-i prins între fiarele contorsionate.
Mașina cu care s-a izbit de pom este electrică și nu se pot „atinge” de ea decât persoane specializate.
Sursa: Special Arad