Un nou record pentru polițiștii timișoreni: 122 de sancțiuni în 2 ore

336

Polițiștii rutieri au acționat pe raza municipiului Timișoara în vederea prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. În doar două ore, polițiștii au aplicat 122 de sancțiuni contravenționale în valoare de aproape 16.000 de lei.

La data de 11 septembrie, între orele 12.00-14.00, poliţiştii Biroului Rutier Timișoara au acționat, pe raza municipiului, în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Astfel, poliţiştii au aplicat 122 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 66 au fost pentru neutilizarea centurii de siguranţă și 18 pentru folosirea telefoanelor mobile în timpul conducerii, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive de tip mâini libere.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproape 16.000 de lei.

Ca măsură tehnico-administrativă, a fost reţinut în vederea suspendării un permis de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor.

De asemenea, au fost retrase 3 certificate de înmatriculare.

Pentru a evita producerea unor evenimente rutiere, dar și pentru evitatea acestor sancțiuni, polițiștii recomandă:

• Reduceţi viteza la trecerile pentru pietoni, în zonele aglomerate, în aproprierea şi la traversarea intersecţiilor, la depăşirea mijloacelor de transport oprite în staţii şi în zona unităţilor şcolare!

• Respectaţi-vă partenerii de trafic!

• Nu conduceţi când sunteţi obosit!

• Evitaţi administrarea medicamentelor ale căror reacţii adverse pot influenţa conducerea autovehiculului!

• Nu folosiţi telefoanele mobile în timpul conducerii!

• Înainte de a porni motorul, aşezaţi copiii pe bancheta din spate şi fixaţi-le centurile de siguranţă!

• Dacă aţi consumat băuturi alcoolice NU CONDUCEŢI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.