Liceul Jean Louis Calderon şi-a primit elevii cu braţele deschise şi cu căldură-foto-video

3826

Şi la Liceul Jean Louis Calderon, unul dintre cele mai bune licee din Timişoara, a sunat astăzi soneria de începere a noului an şcolar.

Copiii, atât cei mai mari, cât şi cei din clasa I sau clasa 0, au fost primiți de învăţători, profesori şi diriginţi cu braţele deschise, ca într-o familie mai mare.

Liceul arată ca unul de cinci stele, totul pus la punct, reabilitat anul trecut, cu săli de clasă moderne, bibliotecă, cabinet medical, terenuri de sport şi tot confortul, astfel ca elevul să se simtă bine, întocmai ca acasă.

Liceul, fiind cu mai multe limbi de predare, a avut şi invitaţi mai deosebiţi: dl Pablo Dies Astruga, ataşat pentru învăţământ la Ambasada Spaniei, dl. Nicolo Maso, consul onorific Italia, dl. Jose Miguel Vinals, consul onorific al Spaniei, Cyrille Fierobe, director al Institutului Francez Timişoara, iar din partea Inspectoratului Școlar Timiş, d-na Ozana Crăciunaş. De asemenea, printre invitaţi au mai fost şi reprezentanţi ai Protopopiatului şi ai Poliţiei Judeţului Timiş, dar şi una dintre absolventele acestei veri, care a ţinut un speech, îndemnându-i pe copii spre a fi printre cei mai buni.

După cuvântul de deschidere al directorului acestui liceu, prof. Ion Ionici, şi după „Tatăl nostru”, spus în cor de toţi cei prezenţi, au urmat scurte alocuţiuni ale invitaţilor, după care fiecare diriginte şi-a luat elevii şi au pornit spre clasă.

„Astăzi debutează un nou an şcolar la Liceul Jean Louis Calderon, aşteptăm cu drag să ne vină elevii. Avem peste 34 clase şi peste 900 de copii în total, două clase pregătitoare, două de a cincea şi cinci clase de a noua, care ne vin noi în acest an. Suntem pregătiţi, îi aşteptăm cu drag, în două clădiri puse la punct, renovate, igenizate, clădirea A cu liceul, pusă la punct de anul trecut, acum doar făcute mici reparaţii şi igenizare, clădirea B, unde funcţionează clasele primare, reparată în regie proprie, am pregătit şapte săli de clase, iar învăţătoarea Roxana Petrescu a împodobit cu desene coridoarele. Baza materială e una de excepţie, o bibliotecă nouă, dispensar medical, sală de sport, două terenuri de sport în curtea şcolii, un parc frumos”, a spus Radu Iancu Burcea, director adjunct.

Probleme cu manualele sunt doar la clasa a cincea, unde se vor preda după compendii, pentru liceu nu există probleme de achiziţionare şi nici până în clasa a opta. Au mai rămas câteva mici probleme la clasele pregătitoare.

„A început un nou an şcolar. După cum s-a văzut în curtea şcolii, au fost prezenţi marea majoritate a copiilor şi părinţilor, ne-au fost alături instituţiile cu care colaborăm foarte bine. Sper ca elevii noştri să aibă un an şcolar cât mai bun, şi că părinţii ne vor fi alături”, a spus directorul liceului, Ion Ionici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.