Asociația Timișoara-Capitală Culturală Europeană lansează un nou APEL PUBLIC pentru înscrierea în proiectul TMwork dedicat dezvoltării de noi competențe pentru operatorii culturali, parte a programului POWER STATION.
TMwork constă în seminarii intensive pe teme specifice, care se vor desfășura în următoarele perioade:
4-5 octombrie 2017, TMwork #1: Money. Culture. Europe. Power.
25-26 octombrie 2017, TMwork #2: Citizens. Visitors. Community.
TMwork #1: Money. Culture. Europe. Power. va dezbate subiectul surselor de finanțare pentru inițiative culturale pe care le pot accesa atât instituțiile cât și operatorii indendenți. De unde vin finanțările, cum sunt folosite, cine face selecția? Sunt câteva dintre întrebările la care se vor căuta răspunsuri.
Cui ne adresăm? Curatorilor, administratorilor financiari, liderilor de proiecte europene, activiștilor, economiștilor și consultanților culturali.
Mentor în cadrul acestui seminar este Adam Jeanes, în prezent Directorul Departamentului de Muzică al Consiliului Englez pentru Arte. A lucrat, în ultimii ani, ca director financiar și consultant într-un număr mare de inițiative internaționale cu finanțare UE (vezi: www.seas.se, www.cornersofeurope.org) sau Visiting Arts (UK) unde a fost director adjunct pentru numeroși ani.
Publicul reprezintă un punct central al Programului Cultural TM2021, iar seminarul TMwork #2: Citizens. Visitors. Community. se adresează celor care pot activa și implica grupuri variate de cetățeni: comunicatori, specialiști în marketing, directori artistici, animatori, directori de festivaluri sau evenimente, lideri ai asociațiilor culturale.
Cristina da Milano, președinte al ECCOM – Centrul European pentru Organizare și Management Cultural – expert în domeniul dezvoltării strategiilor de implicare a publicului, va fi invitată ca mentor în cadrul acestui seminar.
Ambele seminarii se vor desfășura în limba engleză iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Detalii privind atelierele, și formularul de înscriere se găsesc la următorul link: http://www.timisoara2021.ro/2017/09/07/tmwork-seminarii-intensive-tematice-dedicate-dezvoltarii-de-noi-competente-pentru-operatori-culturali/
Cei interesaţi se pot înscrie până în 25 septembrie 2017 prin completarea formularului de înscriere online: https://goo.gl/forms/nfR2M4jt41mJw6jM2 iar rezultatele selecţiei vor fi comunicate celor înscriși în data de 29 septembrie 2017.