Şoferii din Timişoara mai au de aşteptat până când vor putea folosi un nou pod peste Bega, în zona centrală.
E vorba despre proiectul Primăriei Timişoara de a construi un pod în prelungirea străzii Jiul. Potrivit edilului şef, reprezentanţii Apelor Române refuză să elibereze avizul pentru că nu sunt mulţumiţi de înălţimea podului. Ei cer ridicarea acestuia cu aproximativ 40 de centimetri.
„Stăm pe loc de un an, nu putem începe costruirea podului pentru că se cere o distanţă cu 40 de centimetri mai mare decât prevede proiectantul. Costurile pe care le comportă ridicarea sunt foarte mari. Este non sens să faci un pod mai sus decât cel mai jos pod din cele care există. Nu se pune problema să vină ambarcaţiuni care să nu poată trece pe sub Michelangelo, care este cel mai jos pod din Timişoara”, a declarat Nicolae Robu.
Primarul nu a putut să ofere detalii privind costurile de construire a podului, studiul de fezabilitate fiind încă în lucru. Nicolae Robu spune că dacă primăria nu reuşește să se înţeleagă cu reprezentanţii Apelor Române, atunci rămân două variante: se renunţă la proiect sau se vor aloca mai mulţi bani pentru a întâmpina cerinţele administratorii canalului.
cine are interes sa puna bete in roate la tot ce face robu daca nu psd .vezi pasajul jiul vezi pasajul popa sapca si acum aberatia asta.pe ei nu-i intereseaza decat sala polivalenta in satul giroc .