La Dumbrăviţa visele devin realitate în această toamnă

2578

Dumbrăviţa, ”cartierul de vest” al Timişoarei, încet, încet o ia pe drumul Uniunii Europene.

În multe părţi comuna arată mult mai bine decât Timişoara, curată, oameni selecţi, de la o zi la alta tot mai populată, mulţi găsindu-şi refugiu din fața betoanelor în spate, la Pădurea Verde, la Dumbrăviţa.

Aşa se face că atât Primăria cât şi Consiliul local, de mai mult timp, s-au gândit să ofere dumbrăviţenilor o piaţă volantă, să le facă munca mai uşoară.

Şi ca să fie mai aproape de toată lumea, cel mai potrivit loc unde va fi amenajată este chiar în spatele Parcului Central, între strada Karoly Kos şi strada Franyo Zoltan, care va fi organizată o dată pe săptămână, în fiecare vineri între orele 8-20.

Poliţia va fi cu ochii în patru, ca să existe doar producători autentici şi originali, cu produse alimentare de calitate, şi nu samsari (ca în pieţele timişorene) cu produse de supermarket.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.