„Cu drag pentru viitor” – un proiect prin intermediul căruia Asociația „Cetatea Voluntarilor”, împreună cu multe companii din Arad și nu numai, dar și cu simpli cetățeni care au donat din puținul lor pentru renovarea secției „Boli Infecțioase Copii” din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad – funcționează, are motoarele turate dar… „Doreii” sunt peste tot…
Inițial acest proiect era destinat secției de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică și încă de la început s-au găsit anumite persoane care să pună bețe în roate unei initiative care nu putea fi decât binevenită într-un sistem medical cu foarte multe neajunsuri, în vremuri în care politicienii preferă să direcționeze banii publici înspre bairamuri și alte kitsch-uri. Punctul culminant al opoziției față de acest proiect a fost atins când șeful secției de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică, doctorul Adrian Pavel, a decis să-l desființeze într-o publicație locală. A făcut-o într-un mod grosolan, deși până cu puțin timp înainte chiar el susținea proiectul.
Ulterior s-a decis renovarea unei alte secții, cea de Boli Infecțioase Copii, unde se lucrează de zor și unde chiar noi am fost, periodic, să vedem care este stadiul lucrărilor.
În urmă cu trei zile însă, am rămas consternați să aflăm că – așa cum spuneam – un „Dorel” a pus în pericol nu doar proiectul, respectiv renovarea secției de Boli Infecțioase Copii, ci și viața copiilor care sunt internați în respectiva secție. Respectivul „Dorel”, angajat al Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad pe post de instalator, s-a gândit luni să facă el niște verificări la sistemul de încălzire al clădirii în care se află secția și să dea drumul apei calde pe conductele ce alimentează caloriferele. Ei bine, „Dorel” a uitat, sau poate că s-a făcut că a uitat (nu avem probe!), că la etajul superior al secției se lucrează și că acolo au fost demontate caloriferele. Nu putem să spunem cu certitudine că acest individ a făcut totul cu intenție, deși colegii săi îl scuză și spun că nu știa că sunt demontate caloriferele, dar nici nu putem să nu bănuim acest lucru, mai ales dacă luăm în calcul faptul că însuși „Dorel” le-a demontat. L-o fi lăsat memoria, săracul!?
Cert este că, în momentul în care instalatorul respectiv a deschis conductele, apa a țâșnit din țevi pe întregul etaj superior al secției. Semnele de întrebare asupra memoriei scurte a lui „Dorel” sunt cu atât mai multe cu cât și-a pus în aplicare „opera” tocmai după ora 17:00, adică după terminarea programului de lucru al muncitorilor ce lucrează pe secție, când ușile erau încuiate tocmai ca indivizi ca acesta să nu pătrundă pe secție și să pună în pericol munca de până atunci. Dar ușile încuiate nu l-au oprit pe „Dorel”, iar apa care țâșnea în toate părțile a început să se prelingă prin pereți și pe sub uși și ajungând și la etajul inferior al secției, etaj pe care încă se produce actul medical și unde încă sunt internați copii.
Întâmplarea face ca în acel moment pe secție să fie internat un singur copil, dar chiar și așa, viața acestuia a fost pusă în pericol de acest act iresponsabil al angajatului SCJU Arad. Nu vrem să ne gândim ce s-ar fi putut întâmpla dacă acel copil folosea un aparat electronic conectat în acel moment la o priză pe care a curs apă.
În final, poate că nu ar fi rău ca oamenii responsabili din conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad să își facă puțină curățenie în ogradă și să ia măsuri în legătură cu cele întâmplate. Indiferent din ce motive acest „Dorel” a făcut prostia pe care a făcut-o, lucrurile nu sunt în regulă. Dacă a făcut-o inconștient, înseamnă că individul poate recidiva și poate la un moment dat să facă o tâmpenie și mai mare într-o instituție în care în joc sunt viețile a mii de pacienți. Dacă a făcut-o conștient, adică intenționat, lucrurile sunt cu atât mai grave.
https://www.youtube.com/watch?v=Elp9MVU8OIE
sursă: specialarad.ro