Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin au descoperit, ascunse în portbagajul unui autoturism condus de un cetățean român, aproximativ 500 pachete cu țigări de contrabandă.
În data de 24.08.2017, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Caraș-Severin au desfășurat o acțiune specifică pe linia combaterii traficului cu țigări, ocazie cu care au oprit pentru control, pe DJ.571 pe comunicația Oravița—Ciudanovița, un autoturism marca Dacia 1310.
În urma controlului specific efectuat asupra autoturismului condus de P.M., o femeie în vârstă de 66 de ani, cu domiciliul pe raza județului Caraș-Severin, polițiștii de frontieră au descoperit, ascunsă în portbagaj, printre bunurile transportate, cantitatea de 497 pachete cu țigări, marca ‘Marble’ fără marcaje fiscale. Femeia a declarat că a preluat țigările de la o persoană cărei identitate nu o cunoaște și urma să le transporte în localitatea de domiciliu.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă, iar țigările, în valoare de aproximativ 7.450 de lei, au fost ridicate în vedere confiscării, autoturismul fiind indisponibilizat la sediul sectorului de frontieră, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
66 de ani. Din tata-n fiu si din mosi-stramosi, traditii locale…