O nouă intervenție de excepție a medicului Singh Bhupinder, ”magicianul” de la Spitalul din Caransebeș!

2454

Spitalul Municipal de Urgenţa Caransebes a înregistrat în aceste zile o intervenţie chirurgicala de excepţie, realizată de dr. Singh Bhupinder, medic specialist în chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă. Este vorba de refacerea completa a falangei 3, aproape retezată a degetului unui pacient.

În data de 18 august s-a prezentat la Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş un pacient, în vârstă de 47 de ani ce avea falanga 3 a degetului arătător aproape, retezat. Practic, ultima falanga a degetului arătător de la mâna dreaptă atârna într-o bucată de piele, fiind secţionate atât vasele de sânge cât şi structura osoasă.

Pacientul s-a accidentat în timp ce încerca să remedieze un motor de tractor. Traumatismul, extrem de grav ar fi impus altă dată amputarea degetului. Nu şi de data aceasta, pentru că medicul Singh Bhupinder specialist în chirurgie reparatorie, a reuşit o intervenţie de excepţie , prin care a pus falanga retezată la locul ei reîmplantând structura vasculară şi osoasă. Este prima intervenţie chirurgicală de acest fel cu grad de reuşită maximă, care s-a efectuat în instituţiile medicale din zonă. După numai câteva zile degetul pacientului a redevenit funcţional, evoluţia medicală a pacientului fiind pozitivă pe toată perioada, de la intervenţia chirurgicală şi până în prezent.

„Chiar a ieşit bine intervenţia chirurgicală şi degetul este funcţional. Operaţia a fost destul de complicată, a durat patru ore şi jumătate şi este o premieră pentru judeţul Caraş-Severin. Pacientul a fost externat. În proporţie de 80% poate să-şi folosească degetul, urmează o perioadă de recuperare după care se va vindeca complet”, a precizat medicul Singh Bhupinder.

deget-taiat-colaj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.