De mâine intră în vigoare noile reguli privind asigurarea RCA. Ce este Factorul N și cum se calculează?

364

Luni, 21 august, intră în vigoare mecanismul de calcul pentru poliţele asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) care se aplică şoferilor cu risc ridicat de accidente, numit generic „Factorul N”. Valoarea acestui indice a fost stabilită la 1,36. Tot de mâine, prin sistemul de bonus-malus, şoferii care nu produc accidente ar putea plăti poliţe RCA cu 50% mai ieftine (bonus) decât tarifele rezultate din calculele de referinţă, iar cei care au un comportament inadecvat în trafic ar putea plăti cu până la 180% mai mult (malus).

„Factorul N” este determinat de către Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR). Dacă „Factorul N” adăugat tarifului de referinţă este o limită maximală până la care ne putem raporta, ceea ce depăşeşte această limită – prin ofertele transmise de către asiguratori – reprezintă clienţii cu risc ridicat. Iar clienţii cu risc ridicat vor fi orientaţi automat către BAAR, în momentul în care primesc trei oferte peste tariful de referinţă plus „Factorul N”.

Asiguraţii cu risc ridicat vor primi de la BAAR o ofertă al cărei preţ va fi calculat prin înmulţirea tarifului de referinţă cu 1,36 şi cu coeficientul aferent clasei de bonus-malus.

Exemplu de calcul: Unui tânăr care are istoric încărcat de daune, ajuns în clasa Malus 8 (cea mai mare), i s-ar putea cere tariful de referinţă cu aplicarea unei sancţiuni de 80% şi ar ajunge, astfel, la 835,2 lei. În cazul lui se aplică pragul de scumpire de 1,36 (Factorul N) şi poliţa ar ajunge să coste 1.136 de lei (835,2 x 1,36). Fără Factorul N, adică fără acest prag de 1,36, poliţa s-ar fi putut scumpi la nesfârşit, excluzându-l practic pe şoferul respectiv din categoria celor asigurabili.

Biroul Asigurătorilor întocmeşte în termen de 20 de zile oferta finală. Clientul are la dispoziţie alte zece zile să încheie asigurarea cu firma la care a fost repartizat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.