Guvernul a aprobat crearea unui Registru Național în care vor fi incluse toate datele șoferilor. Pe lângă datele din buletin și fotografia, în registru ar urma să apară inclusiv datele de contact ale șoferului.
Datele personale ale șoferilor din România vor fi incluse într-un registru național al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), potrivit unui proiect de act normativ adoptat de Executiv.
Proiectul de ordonanță a Guvernului pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice a fost adoptat de Executiv în ședința săptămânală. Pentru a se aplica, mai este nevoie doar de publicarea în Monitorul Oficial.
Documentul prevede, practic, apariția unui Registru național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate, ce va fi creat și gestionat de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) din cadrul MAI.
Acest registru electronic va include datele personale ale celor care obțin permisul auto, printre care numele, codul numeric personal, domiciliul, poza sau chiar e-mail-ul.
Totodată, Registrul național de evidență a permiselor de conducere și a vehiculelor înmatriculate va include datele de identificare ale proprietarilor și deținătorilor mandatați ai autovehiculelor, precum și cele ale mașinilor. Acestea vor fi trecute în registru la prima înmatriculare în România a unui automobil, dar și la orice schimbare de proprietar.