La începutul secolului al XX-lea, Timişoara ajunge al doilea oraş al Ungariei, după Budapesta, ca însemnătate economică. Un academician maghiar scria în acea perioadă: „Gospodina germană găteşte cu făină timişoreană; englezul poartă încălţăminte din Timişoara; clopotul de provenienţă timişoreană bate în România; pălăria timişoreană ajunge în Franţa şi Belgia; trăsurile din Timişoara se mână în Serbia; copilul din Bulgaria mănâncă bomboane produse la Timişoara; egipteanul îşi aprinde ţigara cu chibritul timişorean”. Iar aceasta şi datorită faptului că Timişoara a fost primul oraş din ţară care şi-a făurit un program vast de extindere a industriei şi de dezvoltare industrială, protejând mica industrie.

Pentru a atrage capital străin şi a sprijini dezvoltarea economică, primăria a acordat scutire de impozite şi taxe pe 15 ani, terenuri şi materiale de construcţie gratuit şi chiar ajutoare în bani pentru fiecare muncitor. Aşa a ajuns ca la acea vreme, Timişoara să aibă 1 850 de întreprinderi, cu 123 de ramuri şi subramuri: case de bani, produse de lăcătuşerie, construcţii de maşini, prelucrarea pietrei, argilei şi pământului, a lemnului şi oaselor, industrie textilă, ţesătorii, confecţii, industrie alimentară, chimică, linii ferate în cinci direcţii noi, o gară prin care treceau zilnic 120 de trenuri, unul dintre cele mai moderne porturi fluviale, al doilea palat al burselor din ţară etc.

Comerţul din Timişoara intră într-o fază dinamică, iar rolul său, mai cu seamă pe relaţia import-export, devine tot mai important. Târgurile din Timişoara erau vestite în toată Europa Centrală şi de Sud-Est.

De ecou european s-a bucurat Expoziţia de produse industriale şi agricole – organizată în 1891 în spaţiul ocupat azi de Parcul Copiilor şi Parcul Rozelor (care atunci s-a numit Parcul Franz Josef) -, acţiune care atrage atenţia asupra potenţialului economic al Timişoarei. Expoziţia, deschisă între 19 iulie – 4 octombrie 1891, pe o suprafaţă de 82 000 mp, cu peste 3 000 de expozanţi, grupaţi în trei mari pavilioane (al industriei, al comerţului şi al maşinilor), a fost vizitată de personalităţi marcante, miniştri, industriaşi şi comercianţi din toată Europa. Pavilioanele realizate din lemn aveau în total 32 de săli.

În 16 septembrie 1891, la Timişoara a poposit Majestatea Sa Impăratul Austriei şi Rege al Ungariei, Franz Josef I. Acesta a fost primit cu fast în faţa Palatului Culturii. La 27 septembrie, împăratul şi prinţul moştenitor au vizitat Expoziţia Industrială şi Agricolă. Publicaţiile vremii scriau că au rămas impresionaţi de tot ce au văzut aici.

La expoziţia agro-industrială din 1891, de la Timişoara, grădinarul Wilhem Mühle a primit Crucea de Aur în grad de ofiţer din partea lui Franz Josef, ocazie cu care a devenit florarul oficial al Curţii Imperiale de la Viena.

Potrivit catalogului bilingv maghiar-german editat cu acel prilej, pe 120 de pagini, parcul expoziţiei a fost realizat gratuit de Willhelm Mühle. Horticultura, scria Oskar Beran, autorul catalogului, era mai amplu reprezentată decât în orice altă expoziţie de această natură. Wilhelm Mühle adunase la acea expozţie nu mai puţin de 300 de varietăţi de trandafiri. Bineînţeles, a atras atenţia întregii lumi. Parcul a fost realizat parţial în stil francez, în concordanţă cu faţada halei industriale, şi parţial în stil englez.

Cu acest prilej au venit în Timişoara o mulţime de oameni importanţi, afacerişti, vizitatori, turişti, la sfârşit de an fiind înregistraţi un număr impresionant de pasageri la societatea de tramvai. Anticipându-se acest eveniment, au fost cumpărate cinci vagoane mici de persoane, de la Fabrica de Vagoane Graz, pentru a face faţă fluxului mare de călători. Fiecare din aceste cinci vagoane era tras de un singur cal, având o greutate mai mică în comparaţie cu cele existente în parcul societăţii. Parcul de tramvaie număra 36 de vagoane: 21 vagoane mari şi cinci vagoane mici, şapte vagoane pentru transportul de marfă, două vagoane pentru transportul de bagaje.

În 1891, Timişoara avea 44.000 de locuitori şi era în plin având al dezvoltării edilitare, industriale şi culturale. Unul din reperere importante ale anului 1891 este începerea demolării zidurilor de apărare şi astuparea şanţurilor din jurul cetăţii, avizat de împăratul Franz Josef. În 1891 au fost complet demolate cele trei porţi de acces în Cetate, Poarta Vienei, Petrovaradin şi Ardealului.

Parcul expoziţiei, realizat de timişoreanul Wilhelm Mühle, a primit numele Franz Jozef după ce însuşi împăratul a vizitat-o şi a rămas impresionat. În 1891, aranjamentele florale, realizate din peste 300 de soiuri de trandafiri, aveau să dea, peste ani, numele actual, Parcul Rozelor, iar Timişoarei, renumele de oraş al florilor. De-a lungul vremii s-a zvonit că Parcul Rozelor a fost construit datorită femeilor bogate din zonă, care au donat o bună parte din banii lor pentru crearea acestui mic paradis botanic şi pentru aducerea de peste hotare a unui număr impresionant de specii diferite de trandafiri.

Spre sfârşitul secolului al 19-lea, pe actualul amplasament al parcului, Wilhelm Mühle şi Wenceslas Franz Niemitz, arhitecţi peisagişti renumiţi şi cultivatori de plante ornamentale, puneau bazele unei întinse grădini – Grădina Regală de Trandafiri de la Timişoara. Trandafirii Timişoarei erau exportaţi în întreaga Europă, deseori spre destinaţii precum Viena sau Budapesta.

În perioada primului război mondial parcul a fost complet distrus, devenind doar un loc unde păşteau caii cavaleriei.

Parcul actual a fost amenajat în anul 1928, din iniţiativa Uniunii Amicii Rozelor din România, prin strădania familiei col. I. Sâmbeteanu, preparativele de organizare ale parcului fiind conduse de Arpad Mühle, împreună cu directorul horticol arhitectul Mihai Demetrovici şi alţi horticoli bănăţeni. Arpad Mühle, grădinar al Timişoarei, fiul lui Wilhelm Mühle, a dus mai departe tradiţia de florari a familiei Mühle, înregistrând 13 noi soiuri de trandafiri pe plan internaţional, devenind cel mai de seamă rozerist al ţării la acea vreme.

Noul parc a fost inaugurat în anul 1934, a primit denumirea de rozariu şi se întindea pe o suprafaţă de peste 25.000 mp., fiind la acea dată cel mai mare rozariu din sudestul Europei.

Rozariul conţinea 1200 de soiuri şi specii de tradafiri, multe fiind rarităţi sau noutăţi pe plan mondial.

În cel de-al doilea război mondial parcul se distruge din nou. După război rozariul este reabilitat, varietăţile dispărute fiind înlocuite cu exemplare din producţia proprie sau exemplare importate.

În anii 1954-1955 se construieşte amfiteatrul în aer liber din centrul parcului. Teatrul de vară este şi astăzi un loc iubit de către timişoreni. Pe scena acestuia se desfăşoară anual festivaluri în aer liber, precum Festivalul Inimilor în luna iulie, sau Festivalul de Operă şi Operetă la sfârşitul lui august sau Ruga Timişoarei, la mijlocul lunii septembrie.

În anul 1965 se fac noi plantaţii şi se realizează un catalog al trandafirilor din parc. Parcul Rozelor a fost modernizat în anii 2011 – 2012 şi au fost plantaţi noi trandafiri, numărul soiurilor ajungând din nou la peste 1200.