În miezul verii, la 15 august, este rânduit un mare eveniment al creștinilor de orice rit. Praznicul Adormirii Maicii Domnului sau Sfânta Marie cea Mare cum mai este cunoscută în popor aduce în toate localitățile de oriunde o mulțime de credincioși la biserică. Este ziua în care se marchează trecerea la cele veșnice a Mariei născătoarea Mântuitorului. Maria este în dublă ipostază, de om ce a viețuit pe pământ alături de noi dar și de mamă a celui Întrupat.
Catedrala Mitropolitană din Timișoara a fost arhiplină de enoriași veniți de pe tot cuprinsul județului. Foarte mulți părinți dar mai cu seamă mame au adus cu sine pe cei mai mici din familie ce au stat destul de cuminți la sfânta Liturghie. Imediat după terminarea slujbei religioase, pe platoul din fața Catedralei a început un program artistic al fanfarei militare, ce au încântat asistența cu câteva marșuri religioase iar mai apoi cu cântări mai de lume.
În județul nostru este mare sărbătoare în peste 50 de localități unde există biserici cu hramul Adormirii Maicii Domnului. Cele mai importante ar fi Biserica Adormirii Maicii Domnului din Lugoj, cunoscută ca biserica cu două turnuri, și Biserica Mănăstirii din Fârdea. Dar poate tot la fel de multe sunt și bisericile romano-catolice sau greco-catolice care, de asemenea, au tot astăzi hramul.
Un alt obicei adânc înrădăcinat în tradiție sunt pelerinajele ce se fac cu acest prilej deosebit. Cel mai mare este la Basilica de la Maria Radna unde sosesc credincioși catolici din toată zona de vest a țării și chiar de peste hotare pentru a asista la sfânta Liturghie închinată Sfintei Maria, maica ce ocrotește pe toți creștinii.