Mii de bănăţeni sunt așteptați să participe la a noua ediţie a Festivalului pepenilor din comuna Gottlob, judeţul Timiş, care va avea loc, în perioada 15 -16 august 2017, cu prilejul Sfintei Marii, cu sloganul „Veniți de luați lubeniță!”.
Ca de obicei, la eveniment, sunt așeptați să vină și vilegiaturiști din Germania, Serbia, Cehia, Ungaria şi Austria. Centrul atenției va fi, ca în fiecare an, parada majoretelor, desfăşurată în ritm de muzica de fanfară, și spectaculosul foc de artificii care va vea loc la miezul nopții, în cele două zile. Programul cuprinde competiții sportive, parada portului popular și un bogat spectacol artistic care va începe în prima zi, la ora 20.00 și va ține până la ora 00.00, când va porni discoteca în aer liber. Își vor da concursul cele mai cunoscute formații și ansambluri artistice din Banat și cei mai tari cântăreți de muzică populară, precum și fanfara din Recaș. De asemenea, va susține un concert celebra formație Magazin, venită tocmai din Serbia, și va mai fi un inedit program artistic medieval susținut de trupa Peregrini din Timișoara. În 16 august, la ora 16.00, Primăria Gottlob va acorda premii și diplome participanților la competițiile sportive, dar și sătenilor care au cele mai frumoase grădini în fața casei. Vor fi premiate și cuplurile din comună care au împlinit 50 de ani de căsătorie. De la ora 20.00, va susține un senzațional spectacol Aurica Vaida, împreună cu formația condusă de Dan Moisa, iar de la ora 22.00, se va da în spectacol Cornel Brici și Mihaela Ianculovici, iar de la ora 24.00, va începe iarăși discoteca în aer liber.
Chef de chef !
Gheorghe Nastor, primarul comunei Gottlob, PNL Timiș, a explicat că ideea organizării festivalului a apărut în urmă cu opt ani şi a venit de la un jurnalist din Timişoara, Flavius Băican, născut în Gottlob (nume care înseamnă în limba germană „loc binecuvântat de Dumnezeu”). S-a pornit de la activitatea de bază a locuitorilor comunei: producerea de legume. Aici, lubeniţa ocupă primul loc. Prima ediţie, din 2008, a avut un succes neaşteptat. În anul următor, interesul a fost mai mare, iar de la ediţie la ediţie, oamenii erau tot mai entuziasmaţi. De fiecare dată au participat nu numai cetăţeni din Banat, ci şi de peste hotare.
Din păcate, problema cea mai mare o reprezintă desfacerea. Fiindcă nu există o cooperativă sau asociaţie care să facă legătura dintre producători şi consumatori, de multe ori fermierii rămân cu pepenii nevânduţi şi îi dau la porci, de aceea în 2016 numărul de ha cultivate a scăzut de la 350, la 250. „Dacă ar fi desfacere, am avea 500 ha”, spune primarul Gheorghe Nastor. Cantitatea obţinută în 2016 s-a ridicat la aproximativ 15.000 de tone. Soiul cultivat de fermierii din Gottlob este Crimson Swit, care ajunge la maturitate în 80 de zile. Dacă se aplică tehnologiile necesare şi se oferă tratamentele adecvate, un pepene poate atinge şi 18 kg. Acest soi este rezistent la boli şi are coaja vărgată, subţire, miezul roşu şi seminţe mici şi puţine. Eficienţa soiului este evidentă. Dacă după 1990, lubeniţa de Gottlob ajungea pe piaţă după 15 august, datorită noilor tehnologii şi a temperaturilor tot mai mari, acum, produsul ajunge la maturitate cu o lună mai devreme, în 15 iulie. Reprezentanţii Primăriei au înţeles că lubeniţa de Gottlob poate fi un brand de necontestat şi de aceea în urmă cu doi ani au înregistrat-o la OSIM. Acum, pepenele roşu ajunge să se vândă şi peste hotare, în Germania, Cehia, Ungaria sau Austria.