O problemă intens dezbătută în mediul online în ultimele zile e legată de chiria pe care statul român o plătește familiei regale pentru Castelul Peleș și a clădirilor adiacente.
Întreaga dezbatere a plecat de la relatarea jurnalistului Marius Ghilezan, care a scris pe Facebook că „la reînnoirea contractului dintre Casa Regală și statul român pentru folosința publică a Castelului Peleș, Custodele (n.red-Principesa Margareta) ar fi cerut o mărire a chiriei de la 5000 de Euro la 50.000. Cârcotașii (mulți dintre ei decorați) nu știu că pe bursă prețul alamei a crescut, la fel ca numărul decoraților”.
Castelele Peleş şi Pelişor, împreună cu terenurile aferente, au fost restituite, pe 1 martie 2007, Regelui Mihai I, în urma unei decizii de retrocedare. Potrivit Memorandumului încheiat atunci între Guvernul României şi Casa Regală, proprietarul se angajează să transforme muzeul Peleş într-un muzeu al statului român, contra unei sume de bani, şi îşi asumă obligaţia de a nu mai revendica bunurile mobile din Castelul Peleş. Astfel colecţiile de la Peleş au fost păstrate în interiorul castelului, contra unei chirii, şi au putut fi vizitate în continuare, însă contractul iniţial încheiat între Guvern şi Casa Regală expiră.
Dintr-un alt punct de vedere, Alexandru Muraru scrie, în Revista Timpul: „Știrea despre posibilitatea creșterii cuantumului chiriei pe care Ministerul Culturii o plătește pentru închirierea Castelului Peleș are nevoie de câteva completări și detalii, pentru ca o eventuală dezbatere pe această temă să fie completă și, mai ales, obiectivă.
Voci critice, legate de această posibilă indexare a cuantumului chiriei pentru cel mai simbolic obiectiv de patrimoniu al României și al istoriei naționale, neglijează – voluntar sau involuntar – argumente legale și istorice. Am condus pentru o perioadă de timp Institutul Național al Patrimoniului, organismul care gestionează fondurile de reabilitare a programului național din domeniu și care inventariază toate monumentele istorice din România. De asemenea, cunosc speța în sine legată de Peleș și încercările de îmbunătățire a situației. Știu, deci, aș spune, ce se întâmplă în acest domeniu, cum sunt protejate și eventual, evaluate asemenea valori și cred, mă pot pronunța, în această dezbatere”. (puteți citi întregul articol AICI, cu argumentația aferentă).