Transfăgărășanul atrage anual sute de mii de turiști din țară și din lume veniți să admire sălbăticia muntelui ți să respire aer curat, departe de tumultul aglomerațiilor urbane. Zilele de minivacanță de Sfânta Maria au fost un bun prilej pentru mii de români, și nu numai, să fugă la munte pentru a scăpa de caniculă. Bănățenii nu au făcut excepție. S-au urcat în mașină și au căutat răcoarea de pe Transfăgărășanul.
Am avut ne/șansa de a lua pieptiș serpentinele de pe Transfăgărășanul, declarat de specialiști ”cel mai frumos drum din lume”. Asta cu condiția să nu nimerești una din zilele în care parcă toată România a plecat să se răcorească la Bâlea Lac sau alte obiective de pe traseu. Lipsa mai multor locuri de parcare sau năravul românesc de a opri mașina oriunde ai chef duce la formarea unor cozi kilometrice spre Bâlea Lac indiferent că urci dinspre Sibiu sau dinspre Curtea de Argeș.
Ghinionul a făcut să nimeresc pe Transfăgărășanul într-una din zilele aglomerate, într-o coloană de mașini care se întindea pe 4 kilometri, pe serpentinele dinspre Bâlea Lac, pe sensul de urcare dispre Sibiu. Am avut timp, în ora cât a durat urcarea celor 4 kilometri, să observ urmele de civilizație în parcări, pe asfalt sau în natură. Sticle de plastic și doze de băuturi abandonate de turiști peste tot.
Cea mai inedită apariție de pe Transfăgărășanul a fost însă o turmă de oi care-și avea traseul taman pe acolo. Tot e oaia declarată simbol național de ministrul agriculturii, Petre Daea. Trebiau să treacă și ele podețul spre pășunea montană, unde e iarba mai grasă. Ăsta e farmecul României. Doar românul e frate cu codrul iar oaia e unul din animalele care fac parte din istoria noastră. Mai bine te întâlnești cu oaia pe cărări, pardon șosele de munte, decât cu ursul.
Transfagarasnul a fost construit între anii 1969-1974. A fost inaugurat pe 20 septembrie 1974, dar asfaltarea a fost gata abia în 1980. Șoseaua atinge altitudinea maximă la 2.042 metri, în zona tunelului Bălea. Sunt mai multe obiective turistice pe traseu, cele mai importante fiind barajul și lacul de acumulare Vidraru, inaugurat în anul 1966 și cetatea Poienari, construită în secolul al XIII-lea, pe un deal de lîngă hidrocentrala Vidraru. Oricum ar fi, o călătorie pe această minunată șosea este o amintire deosebită.
