Timişoara este un oraş cu o istorie bogată şi îndelungată care începe cu antice aşezări umane pe actuala vatră a oraşului şi mai apoi cu apariţia primei cetăţi fortificate, în jurul secolului al XII-lea. Cetatea a trecut prin diverse stăpâniri care i-au marcat profund cursul dezvoltării. A început să se dezvolte sub stăpânirea ungară a lui Carol Robert de Anjou, în secolul al XIII-lea, devenind pentru scurt timp şi capitală a Regatului Ungar. Cetatea a fost apoi cucerită de otomani, în 1552, şi pentru aproape două secole a devenit un important centru militar turcesc.
În 1716, istoria Timişoarei a luat o puternică întorsătură, când cetatea a fost cucerită de Imperiul Habsburgic şi a început reconstrucţia şi dezvoltarea oraşului drept capitală a Banatului. Colonizarea Banatului a făcut din Timişoara un adevărat centru multicultural şi multiconfesional. Construcţia canalului navigabil Bega a dat un avânt puternic dezvoltării economice şi a comerţului. Oraşul a cunoscut o perioadă de înflorire fără precedent, ajungând să primească numele de „Mica Vienă”, ca recunoaştere a importanţei şi frumuseţii lui.
În 1918 Banatul s-a unit cu România, iar la 3 august 1919 în Timişoara s-a instaurat pentru prima dată administraţia română. Ocupaţia sovietică postbelică marchează începutul perioadei comuniste, perioadă care a luat sfârşit în 1989 odată cu Revoluţia anticomunistă: revoluţie pornită tocmai din oraşul de pe Bega.
3 AUGUST 1919, la ora 8:30 – Ostaşii armatei Regatului Unit al României au fost întâmpinaţi la marginea oraşului de un public numeros, în frunte cu prefectul Aurel Cosma. Oastea Regatului României Unite a intrat în Timişoara pe fosta Cale a Recaşului, azi Calea Dorobanţilor, şi a fost condusă de colonelul Virgil Economu. Într-o atmosferă de mare sărbătoare, Armata Regală Română s-a îndreptat spre Piaţa Domului, care din acel moment se va numi Piaţa Unirii.
În numele locuitorilor români a luat cuvântul protopopul Ioan Oprea care le-a mulţumit soldaţilor români şi i-a asigurat de neţărmurita dragoste frăţească, subprefectul Ferenczy Sándor a salutat militarii români în numele locuitorilor judeţului şi ai oraşului, primarul Geml József le-a oferit, conform tradiţei, pâine şi sare. Au fost prezenţi în Piaţa Unirii şi reprezentanţii minorităţilor naţionale, luând cuvântul personalităţi din rândurile acestora. În numele armatei române, le-a răspuns, tuturor, colonelul Virgil Economu. Dr. Aurel Cosma îşi va aminti peste ani acest moment astfel: “Noi, românii bănăţeni, am fost poate cei din urmă care am ridicat, în strigăte de bucurie, pălăria noastră în faţa drapelelor celor dintâi regimente româneşti care au intrat pe pământul nostru. Într-adevăr nu era decât 3 august 1919, când oraşul Timişoara şi-a deschis porţile în faţa dorobanţilor români, care au venit să pună stăpânirea veşnică pe acest pământ românesc. Era o zi mare pentru noi. Era praznicul dezrobirii Banatului… Nu se poate cuprinde în cuvinte însufleţirea nemărginită a românilor de aici care au venit în număr de aproape o sută de mii ca să întâmpine glorioasa noastră armată.”
În după-amiaza aceleiaşi zile a ajuns la Timişoara şi preşedintele Consiliului de Miniştri, I. I. C. Brătianu, sosit în capitala Banatului de câmpie cu un tren special. A fost însoţit de Ştefan Ciceo Pop, reprezentant de frunte al Partidului Naţional Român, ministru în Consiliu Dirigent, Mihai Popovici, colonelul Tuhari şi şeful său de cabinet Alimănăşteanu. I. I. C. Brătianu a rostit la întâlnirea cu românii bănăţeni următoarele: “Simt o deosebită fericire că sunt în capitala Banatului, pe veci liberă. Soarta neamului nostru va fi asigurată cum nevoile sale o cer. Neamul nostru prin bărbăţia sa şi-a atras admiraţia lumii întregi. Acum vă pot spune că anarhia maghiară e înfrântă, patrulele cavaleriei noastre sunt la 15 km de Budapesta. Cu această ştire vă zic bine v-am găsit.”
La 12 august 1919, de dimineaţa, generalul francez De Tournadre, însoţit de ultimii militari francezi, a părăsit Timişoara, astfel punându-se punct prezenţei trupelor franceze în Banat, întreaga putere politică şi administrativă rămânând în mâna autorităţilor române.
În urma plecării armatei franceze, prefectul Aurel Cosma a emis un apel în care sublinia că autorităţile din subordinea sa au preluat inventarul tuturor problemelor legate de administrarea judeţului. Prefectul a chemat locuitorii la respectarea legilor şi hotărârilor aflate în vigoare şi a dat asigurări că autorităţile statului urmau să facă uz de toate mijloacele pentru a asigura liniştea şi pacea socială. Cu acest prilej prefectul Aurel Cosma reamintea că adiministraţia românească era condusă “de iubirea de dreptate imparţială faţă de toţi fără deosebire de religie, naţionalitate şi treaptă socială”.
Se încheia astfel o primă etapă pe drumul consolidării Regatului Unit al României. Moştenirea părinţilor mergea mai departe. Coroană română continua să fie o reflectare a Statului Regal, în continuitatea lui istorică, dar şi a Naţiunii, în devenirea ei. România Regală mergea mai departe, independentă şi suverană, împreună cu toate statele civilizate ale lumii, state cu democraţii bine consolidate. Cu grija teritoriilor cerute pentru a fi unite cu Regatul României, prin Rezoluţiunea de la Alba Iulia, citită în timpul Marii Adunări Naţionale din 1 Decembrie 1918, teritorii rămase altor state prin hotărârile tratatelor de pace încheiate la sfârşitul conflagraţiei mondiale, România Regală va sprijini sub diferite forme păstrarea identităţii naţionale a românilor aflaţi aici, şi nu îi va uita.
„Oraşul a cunoscut o perioadă de înflorire fără precedent, ajungând să primească numele de „Mica Vienă”, ca recunoaştere a importanţei şi frumuseţii lui.
În 1918 Banatul s-a unit cu România, iar la 3 august 1919 în Timişoara s-a instaurat pentru prima dată administraţia română.”
De atunci s-a dus naibii inflorirea fara precedent…