Susținem și ne lăudăm că suntem o Capitală Culturală Europeană, că avem 5 mijloace de locomoţie, că avem un oraş plin de turişti străini, sârbi, nemţi, francezi, englezi, dar şi marocani sau africani, prin corturile de la marginea oraşului, însă, de fapt, singurul mod real și cât se poate de vizibil cu care ,,defilăm” este maldărul de gunoaie care ,,plutește” chiar în centrul Timișoarei.
De-a lungul Begăi, pe Splaiul Tudor Vladimirescu, gunoaiele abundă și fac necinste orașului-capitală a Banatului. Cândva, aici existau câteva ştranduri, din care nu a mai rămas nimic și, mai grav de atât, care s-au transformat în depozite de gunoaie.
Ne dorim să avem, la Timișoara, transport fluvial de agrement. Dar ce oferim de-a lungul Begăi? Mizerie, bălării, gunoaie, ruine, dar şi mirosuri, amestecate cu cele provenite de la fabricile din oraș, împreună oferind o mireasmă care face de rușine așa numitul „oraş al florilor”.
Dacă vom continua cu indiferenţa din jurul nostru, să vedem, dar să nu vedem, să auzim, dar să nu auzim, să trecem în continuare indiferenţi pe lângă aceste mormane de gunoaie, oare unde vom ajunge? Oare se poate mai rău de atât?
Să vedem însă, concret, despre ce este vorba. Cândva, de-a lungul Splaiului Tudor Vladimirescu, dar şi de-a lungul falezei râului Bega, vizavi de fosta Fabrică de Pălării, au existat trei ştranduri, care au rămas în paragină. Dacă anul trecut, tufele de salcâmi erau de-o şchioapă, acum sunt cât casa. Bazinele sunt în paragină, iar clădirile care cândva erau restaurante sau baruri cu terase, acum sunt un morman de gunoaie, fiare, moloz, lemnăraie, toate ascunse de bălăriile care încearcă să ascundă mizeria ce tronează în mijlocul oraşului.
Dinspre oraş, privirea îţi este oprită de tufele cât gardul, de parcă dincolo de ele s-ar ascunde „Vila lui Ceauşescu”, însă dinspre faleza care e complet luminată pentru pista de biciclete, ai o privelişte ,,de vis”.
Avem un mare noroc că nu s-a aprobat agrementul cu vaporetele pe Bega, altfel ne-am face de râs în sistem internaţional. Vrem să ne mândrim, dar cu ce? Cu un tablou sinistru, cu moloz, gunoaie şi şobolani ce mişună pe malul Begăi? Cu focarul de infecţie din plin centru al oraşului? Şi ne mai mirăm că suntem pe locul întâi la rujeolă, pe ţară.
Unul dintre spaţiile aflate de-a lungul canalului ce traversează Timișoara este locuit de o familie de rromi cu mai mulţi copii, care mai și consumă apă din Bega, pe lângă faptul că își fac veacul printre maldărele de gunoaie. Mai încolo cu câţiva metri, înspre Spitalul CFR, se află o terasă funcţionabilă, aprobată de DSP, cu autorizaţie și de la Primărie, înconjurată de toate aceste mizerii şi gunoaie. Se pare că autorităţile au grijă de noi să ne îmbolnăvim cât mai curând, să facem vânzări farmaciilor, pentru a putea respira şi supravieţui.
Rămâne totuşi o întrebare. Când vom avea nişte ştranduri ca în Ungaria, că apă termală avem? Când vom scăpa de toată mizeria ce ne înconjoară, de şobolani, de şerpăraia din jur, şi când ne vom putea plimba liniştiţi, indiferent că e zi sau e noapte? Când vom avea un oraş, măcar de trei stele, dacă tot ne dorim un titlu atât de pretenţios: Capitală Europeană a Culturii? Când vom putea fi şi noi un oraş european, şi nici într-un caz unul din lumea a treia? Întrebări fără răspuns, sau răspunsuri duse de… Bega, la vale…
