Firmele cu activitate sub incidența impozitului specific, cum ar fi barurile, restaurantele sau pensiunile, vor plăti impozit pe venitul microîntreprinderilor, de la 1 august 2017, în funcție de cifra de afaceri, a precizat, luni, Agenția Națională de Administrare Fiscală, într-un comunicatde presă.
Precizările ANAF se referă la regimul fiscal aplicabil persoanelor juridice a căror activitate este sub incidenţa impozitului specific, precum şi obligaţiile declarative şi de plată ale acestor contribuabili
Prin prevederile Legii nr. 177/2017 din 18 iulie 2017, privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, au fost aduse completări şi modificări ale regimului fiscal aplicabil veniturilor obţinute de către persoanele juridice care, începând cu data de 01.01.2017 au fost supuse impunerii potrivit regulilor impozitului specific.
Ca urmare a noilor prevederi, începând cu data de 01.08.2017, persoanele juridice române care intră sub incidenţa Legii nr. 170/2016 şi care la data de 31 decembrie 2016 au realizat venituri cuprinse între 100.001 euro – 500.000 euro, inclusiv, sunt obligate la plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor, în situaţia în care îndeplinesc şi celelalte condiţii prevăzute de Codul fiscal, respectiv:
- au realizat venituri, altele decât cele obţinute din desfăşurarea activităţilor în domeniul bancar, în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, cu excepţia persoanelor juridice care desfăşoară activităţi de intermediere în aceste domenii, în domeniul jocurilor de noroc sau desfăşoară activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere şi gazelor naturale,
- au realizat venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de peste 80% din veniturile totale;
- capitalul social este deţinut de persoane, altele decât statul şi unităţile administrativteritoriale;
- nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele judecătoreşti, potrivit legii.
Contribuabilii care intră sub incidenţa noilor reglementări au obligaţia ca, până la data de 25 august 2017, să comunice organelor fiscale teritoriale modificarea sistemului de impunere, prin completarea şi depunerea declaraţiei 010 – „Declarație de înregistrare fiscală/ Declarație de mențiuni/ Declarație de radiere pentru persoane juridice, asocieri și alte entități fără personalitate juridică”.
Tot până la data de 25 august 2017 contribuabilii respectivi vor trebui să calculeze, să declare şi să plătească impozitul specific, pentru activitatea aferentă codurilor CAEN prevăzute la art.1 din Legea nr.170/2016, respectiv impozitul pe profit – pentru cei care au şi alte activităţi care nu fac obiectul impozitului specific, pentru perioada 1 ianuarie 2017 – 31 iulie 2017.
Impozitul pe venitul microîntreprindrilor este de 1% din cifra de afaceri pentru firmele cu cel puțin un angajat și de 3% pentru cele fără niciun angajat.
În schimb, impozitul specific, cunoscut popular și ca forfetar, se plătește în anumite condiții de către firme aflate în domenii de activitate ca:
a) 5510 – Hoteluri si alte facilitati de cazare similare;
b) 5520 – Facilitati de cazare pentru vacante si perioade de scurta durata;
c) 5530 – Parcuri pentru rulote, campinguri si tabere;
d) 5590 – Alte servicii de cazare;
e) 5610 – Restaurante;
f) 5621 – Activitati de alimentatie (catering) pentru evenimente;
g) 5629 – Alte servicii de alimentatie n.c.a.;
h) 5630 – Baruri si alte activitati de servire a bauturilor.
Impozitul specific se calculează în funcție de mai multe variabile, cum ar fi rangul localității unde activează punctul de lucru, suprafața acestuia, sezonalitatea etc.
Acest impozit se achită semestrial, până pe data de 25 a lunii următoare semestrului, fiecare plată reprezentând jumătate din impozitul anual datorat.