Delicios! Unde și când puteți mânca cele mai bune clătite din vestul țării!

1091

Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad organizează, în 29 iulie, în staţiunea Moneasa, ediţia a XVII-a a „Paradei Clătitelor”, sub sloganul „Caută-ţi clătita potrivită la Moneasa!”. În 30 iulie, de organizarea evenimentului se ocupă Primăria Moneasa.

Persoanele care aleg să meargă la Moneasa în acest sfârşit de săptămână vor avea ocazia să se bucure de cel mai dulce şi delicios desert, să se relaxeze şi să asculte muzică pentru toate gusturile.

Sâmbătă, 29 iulie, Consiliul Judeţean Arad prin Centrul Cultural Judeţean Arad organizează, începând cu ora 16.00, la Teatrul de Vară din Moneasa, un concert de zile mari. Pe scenă vor urca DJ N’Alin, Dj Ninho şi una dintre cele mai îndrăgite trupe româneşti, recunoscute şi pe scena internaţională – Moonlight Breakfast. Maestru de ceremonii va fi actorul Bogdan Bob Rădulescu.

Duminică, 30 iulie, cu începere de la ora 13.00, tot la Teatrul de Vară, va avea loc un spectacol de muzică populară, organizat de Primăria Moneasa.

Persoanele care doresc să participe la eveniment dar nu au maşină pot opta pentru cursele speciale de autobus (plecare din faţa Gării Arad la orele 08.00, 10.00, 12.00, 14.00, atât în 29 cât şi în 30 iulie). Preţul unui bilet este 30 de lei pe ruta Arad – Moneasa, cu reducere 50 % pentru pensionari şi 100 % pentru persoanele cu handicap. Important de menţionat faptul că fiecare pasager va trebui să îşi programeze ora de întoarcere la plecarea din Arad.

parada-clatitelor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.