Unul dintre simbolurile Timişoarei este clădirea care străjuieşte partea de nord a Pieţei Victoriei. Este şi simbolul Revoluţiei Române de la Timişoara din 1989, locul de unde s-a strigat pentru prima dată „Libertate!”, „Jos Ceauşescu!” sau „Jos comunismul!”. Este locul unde după evenimentele tragice din Timişoara, în primăvara anului 1990, o mână de timişoreni curajoşi citeau Proclamaţia de la Timişoara, act prin care ar fi trebuit – şi ar fi putut – să cureţe clasa politică din România de foşti activişti de partid. Nu e greu de ghicit, vorbim despre Opera Naţională Română din Timişoara. Clădirea, care se numeşte oficial Palatul Culturii (găzduieşte nu doar Opera ci şi 3 teatre) are o istorie impresionantă în spate, învăluită în mistere, şi un prezent care nu îi face cinste. Şi asta pentru că faţada actuală a ajuns extrem de degradată şi chiar pică bucăţi din travertinul care o îmbrăca. La nici 4 ani faţă de momentul în care Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii, faţada Operei Naţionale din Piaţa Victoriei aşteaptă schelele pentru reabilitare. O reabilitare promisă de mai bine de un an şi jumătate şi care, se pare, e blocată de clasica birocraţie românească.
Du-te vino cu avize şi clarificări pentru reabilitare
Despre reabilitarea faţadei Operei Timişoara se vorbeşte din 2015. La finalul anului, autorităţile lansau licitaţia pentru a reface clădirea monument istoric din Piaţa Victoriei. Contractul, în valoare de aproape 630.000 de lei, a fost acordat unei firme în primăvara viitoare, însă schelele nu au apărut nici acum pe imobil. Motivul este unul cu care ne-am obişnuit deja: birocraţia.
„Aşteptăm avizul de la Comisia zonală de monumente, fără de care nu putem obţine avizul de la Comisia naţională de monumente pentru proiectul de reabilitare a Palatului Culturii al Timişoarei”, spunea primarul Timişoarei, Nicolae Robu, anul acesta.
Între timp, autorităţile locale şi-au dat seama că nu este nevoie de un aviz de la Comisia Locală, subordonată Direcţiei Judeţene pentru Cultură şi Patrimoniu Timiş, ci de un document asemănător. Actul trebuia să vină direct de la Ministerul Culturii, fiind vorba despre un monument de clasa A.
Cum lucrurile păreau că trenează fără rezolvare, în problemă s-a implicat şi un parlamentar de Timiş, Nicu Fălcoi. Acesta a cerut, în iunie anul acesta, lămuriri de la Ministerul Culturii, după ce a auzit de nemulţumirea autorităţilor locale care spuneau că aşteaptă de mult avizul necesar:
„Deteriorarea progresivă a faţadei Palatului Culturii Timişoara ar impune demararea cu celeritate a lucrărilor de reabilitare avute în vedere de către autorităţile publice locale, mai cu seamă că, în mai puţin de 4 ani, în 2021, Timişoara va fi Capitală Europeană a Culturii. În luna martie 2016, Primăria Timişoara a făcut publică, de altfel, informaţia potrivit căreia a fost finalizată licitaţia în vederea reabilitării faţadei clădirii Palatului Culturii, termenul de execuţie anunţat inițial fiind de 6 luni de la data începerii lucrărilor.
În răstimpul care s-a scurs nu s-a efectuat însă nicio lucrare, motivul invocat de autorităţile locale fiind legat de întârzierea elaborării de către comisia de specialitate din cadrul Ministerului Culturii a avizului care să permită începerea lucrărilor de reabilitare.
Vă solicit să precizaţi dacă autorităţile publice locale din Timişoara au depus toate documentele necesare elaborării avizului necesar demarării lucrărilor de reabilitare a faţadei Palatului Culturii din Timişoara şi care este în acest moment stadiul de elaborare a acestor avize în cadrul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice din Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale?”
În scurt tip a venit şi răspunsul de la Ministerul Culturii. Potrivit acestuia, Primăria Timişoara a fost cea care a întârziat să trimită la Bucureşti actele şi lămuririle necesare demarării proiectului de luni bune.
„La Ministerul Cuturii şi Identităţii Naţionale a fost înregistrată documentaţia tehnică privind reabilitarea faţadei placate cu travertin de la Palatul Cultural Timişoara. În urma analizării conţinutului, direcţia de specialitate a făcut o solicitare de completare adresată primăriei cu adresa DPC 653/13.02.2017, la care până în prezent nu a primit răspuns.
După primirea completărilor, direcţia de specilitate va introduce cu celeritate pe ordinea de zi a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice, care va analiza documentaţia în conformitate cu Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice”, i-a transmis parlamentarului Ministerul Culturii.
Abia la începutul acestei luni, conducerea Primăriei Timişoara a reuşit să trimită Ministerului Culturii documentaţia cerută. A fost vorba despre clarificări tehnice la proiect şi adunarea tuturor datelor cerute de Ministerul Culturii a durat mai bine de 4 luni. A fost vorba despre clarificări care au umplut peste 250 de pagini, clarificări privind calitatea materialelor, densitatea mortarului şi multe alte lămuriri.
Acum dosarul stufos se află la Ministerul Culturii în analiză. Rămâne de văzut când va ajunge avizul în oraşul de pe Bega şi, mai ales, când vom vedea schelele pe faţada Operei Naţionale Timişoara.
Cum va arăta Opera după renovare?
Faţada Operei Naţionale din Timişoara a suferit modificări faţă de arhitectura originală. Aceasta nu conţinea plăcile de travertin care o acoperă în prezent. Iar în locul unui balcon mare, erau 3 mai mici. Însă arhitecţii timişoreni cred că noul aspect al operei, apărut în 1936, este cel care se identifică cu oraşul. Ei cred că nu ar trebui schimbat.
Mai sunt însă şi nostalgici care vor ca vechea faţadă, din perioada interbelică, să iasă la iveală. Ei vor fi dezamăgiţi, pentru că faţada va rămâne la fel, doar travertinul va fi înlocuit, potrivit planurilor autorităţilor locale.
„Aspectul va rămâne. Nu se revine la forma iniţială a clădirii. Dacă am reda aspectul Operei de la origini, am strica aspectul Pieţei Victoriei, care în timp a fost adusă la un echilibru de marele arhitect român Duiliu Marcu”, a declarat primarul Timişoarei.
Rămâne nerezolvat misterul statuilor. Poveştile spun că în faţadă, chiar lângă intrare, pe o parte şi alta, ar exista două statui construite de la început odată cu clădirea. Nimeni nu le-a văzut de 70 de ani, dar arhitecţii şi istorii confirmă existenţa lor. Acestea ar putea fi de o mare valoarea arhitecturală, aşa că acoperirea lor cu travertin ar putea fi o mare pierdere pentru istoria, dar şi pentru contemporanismul Timişoarei.
„Dacă se va constata că acele statuete chiar există, ele vor fi scoase şi vor fi postate la vedere. Nu în faţadă. Însă ele sunt opere de artă şi trebuie să le punem în valoare, le vom posta simetric faţă de intrarea în Palatul Culturii”, a adăugat Nicolae Robu.
Puţină istorie…
Construirea clădirii Palatului Culturii a început în 1871, după planurile arhitecţilor vienezi Helmer şi Fellner (constructori a numeroase săli de teatru din Europa – Budapesta, Viena, Odessa) şi a fost terminată în 1875. Două incendii de proporţii au devastat clădirea. Primul a avut loc în 1880 şi reconstrucţia a durat până în 1882, păstrându-se integral forma originală a clădirii, construită în stil „Renaissance”. După cel de-al doilea incendiu , care a survenit în 1920, au mai rămas intacte doar aripile laterale ale clădirii. Reconstrucţia se face după planurile arhitectului Duiliu Marcu, păstrându-se stilul original numai la faţadele laterale, faţada principală şi sala de spectacole îmbrăcând stilul neobizantin caracteristic arhitecturii româneşti a timpului.
Inedit este faptul că în această clădire își desfăşoară activitatea în mod armonios patru instituţii de artă – caz unic în lume: Opera Română, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”, Teatrul German de Stat şi Teatrul Maghiar „Csiky Gergely”.
„Nevoia acută simţită de timişoreni şi dragostea lor pentru spectacolul de teatru liric au fost împlinite într-o anumită măsură de Opera Română din Cluj. Înfiinţată în 1920, aceasta s-a deplasat destul de des la Timişoara pentru ca, între 1940 şi 1945, în urma cedării Ardealului prin Dictatul de la Viena să-şi desfăşoare în refugiu activitatea în capitala Banatului, devenind Opera din Cluj – Timişoara, al cărei director a fost numit compozitorul Sabin Drăgoi.
După plecarea Operei din Cluj, în 1945 nu se putea imagina o Timişoară fără spectacole de operă. Dragostea şi interesul timişorenilor pentru acest gen se putea evalua după frecvenţa spectacolelor pe afişe şi după afluenţa publicului. Astfel, în anul 1920 ia fiinţă Teatrul Liric de Operetă, condus de Maximilian şi Leonard – prinţul operetei, care, pentru un timp, a suplinit golul lăsat prin plecarea Operei Române din Cluj. Putem spune că Teatrul Liric de Operetă a fost ca un intermezzo între Opera Română din Cluj – Timişoara şi Opera Română de această dată din Timişoara, al cărei act de întemeiere va fi decretul semnat de Regele Mihai I la 30 martie 1946. Conducerea nou înfiinţatei instituţii va fi încredinţată renumitei cântăreţe Aca de Barbu, care a reuşit, în scurt timp, cu pricepere şi devotament, să formeze o echipă valoroasă de muzicieni”, aflăm de pe site-ul Operei Naţionale Timişoara.
Spectacolul inaugural al Operei Române din Timişoara a avut loc la 27 aprilie 1947 cu opera „Aida” de G. Verdi. A fost un spectacol de neuitat, de înaltă ţinută artistică, un triumf al artei interpretative româneşti semnalat ca atare de periodicele vremii. Pe scenă, în faţa publicului şi a înaltei asistente, (primul ministru de atunci dr. Petru Groza), dar şi prin megafoane, afară, în Piaţa Operei, directorul Aca de Brabu adresa miilor de auditori, următoarele cuvinte:
„Iată visul nostru împlinit !
Se deschid porţile acestui aşezământ de artă lirică, pentru a răspândi ca un far luminos arta cântului şi a muzicii – citadela culturală într-o provincie atât de înfrăţită cu muzica şi poezia. În acest Banat, care prin tradiţiile lui este îndreptăţit a avea o operă proprie, aici, în ţara cântului, unde de veacuri răsună melodiile duioase ale doinei româneşti…”.
