Posibile măsuri-șoc pentru bugetarii din Banat și din țară! Ce urmărește guvernul PSD!

2544

Bat clopote de austeritate în zona bugetarilor! Guvernul Boc a tăiat salariile, iar Guvernul Tudose pare că se pregătește să taie posturile sau cel puțin să le schimbe structura. După ce a blocat angajările la stat, măsură copiată de la cei din PDL, acum se dorește o raționalizăre a cheltuielilor publice.

Astfel, un comitet interministerial va analiza cum sunt organizate instituțiile și schemele de personal din autoritățile publice, din administrația publică centrală. După analizarea acestora se vor face propuneri de măsuri pentru eficientizarea managementului în resursele umane.

Examinarea va viza ministerele, instituții centrale subordonate Guvernului sau ministerelor, inclusiv servicii publice deconcentrate ale acestora și instituțiile prefectului.

Comitetul interministerial va elabora un raport privind analiza organizării instituționale și a resurselor umane din administrația publică centrală, care va fi prezentat Guvernului. Raportul va conține recomandări pe care Comitetul interministerial le va supune spre aprobare Guvernului.

Comitetul interministerial va fi coordonat de prim-ministru și format din secretarul general al Guvernului și reprezentanți ai ministerelor Finanțelor, Muncii și Justiției Sociale, Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Această prevedere nu se aplică unităților sanitare publice și instituțiilor din învățământul de stat.

Sursa: Bugetul