Proprietari de clădiri istorice din Timișoara, pregătiți banii! 8.000 de lei fiecare!

394

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina in Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat, în a doua jumătate a anului trecut, o amplă campanie de verificare și sancționare a proprietarilor care nu-și îndeplinesc obligațiile legale de întreținere a clădirilor din zona istorică a municipiului, ocazie cu care au fost aplicate un număr de 33 de sancțiuni.

Conform procedurilor legale, procesele verbale de sancționare au fost încheiate de polițiștii locali și înaintate arhitectului șef pentru stabilirea cuantumului sancțiunii, de 8000 lei fiecare, maxim prevăzut de Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, fiind stabilit și termenul măsurilor de remediere a stării de neîntreținere, în condițiile legii, la 12 luni de la data constatării.

Mai mult, proprietarilor de clădiri din zona istorică le-au fost înmânate de către polițiștii locali și notificări întocmite de arhitectul șef privind posibilitățile de finanțare stabilite de HCL 158/2016 privind Programul de sprijin financiar pentru creșterea calității arhitectural-ambientale a clădirilor din zonele prioritare de intervenție din Municipiul Timișoara.

Deoarece în perioada imediat următoare expiră cea mai mare parte din termenele de 12 luni stabilite pentru reabilitarea clădirilor degradate din zona istorică, interval în care nu se pot aplica sancțiuni contravenționale, Poliția Locală îi atenționează pe proprietari că după expirarea acestui termen se va trece din nou la sancțiuni în cazul în care nu s-au efectuat reparații clădirilor în cauză, fiindu-le comunicate în acest sens notificări în scris.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.