Vom putea merge la sârbi și cu bacul!

877

Un proiect eșuat a fost reluat de administrația lui Torma. Moldova Nouă va avea punct de trecere a frontierei cu bacul pe Dunăre.

Primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, nu ezită să facă publică o nouă realizare a echipei admnistrative pe care o conduce. Săptămâna trecută administrația locală a semnat ordinul de începere a lucrărilor la Proiectul de trecere a frontierei cu bac.

Este vorba despre construirea unui punct de trecere a frontierei cu bacul între Moldova Nouă şi Golubăţ – Republica Serbia, finanțat prin Programul de cooperare transfrontalieră România-Serbia. Deși proiectul a fost început în 2011, în timpul mandatului fostului primar, Matei Lupu, nenumărate piedici întâlnite de-a lungul derulării sale au făcut ca proiectul să fie declarat ”finalizat dar nefuncțional”, în luna decembrie a anului trecut.

”Acest proiect a fost decimat de vechea administrație, aducând Primăria în postura de a fi penalizată cu peste 2.500.000 euro. Împreuna cu echipa din Primărie am reușit sa reînviem acest proiect și să îl punem în aplicare în timp record”, a precizat edilul din Moldova Nouă.

Acest nou punct de trecere a frontierei poate însemna un nou început in relația cu Serbia și aduce un plus pentru dezvoltarea turismului în Clisura Dunării, a concluzionat edilul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.