Marilen Pirtea compară județele Timiș și Teleorman, după modul de alocare a fondurilor prin PNDL 2

398
marilen pirtea

De când este deputat, Marilen Pirtea s-a specializat în a fi un critic acerb al guvernării de stânga la care se află pâinea și cuțitul. Cele mai multe dintre opiniile sale acide sunt, probabil, foarte întemeiate. De data aceasta, deputatul ia în vizor modul de alocare a fondurilor. Crede că pentru județul nostru banii ar fi insuficienți. E vorba despre alocările pentru Timiş, prin PNDL 2. Județele Timiș și Teleorman au nevoi diferite, dar fondurile se alocă preferențial pentru sudul țării. În opinia deputatului, in mod sigur nu este o greșeală, ci o viziune deformată asupra realităților.

Ministerul Dezvoltării Regionale a publicat în această săptămână lista obiectivelor care vor fi finanțate prin PNDL 2 în perioada 2017-2020. Este vorba de a doua parte a Programului de Dezvoltare Locală, cea mai importantă linie de finanţare publică a lucrărilor de infrastructură prin bugetul naţional. Din păcate, planurile ministerului condus acum de ministrul Sevil Shhaideh nu arată intenţia de a susţine dezvoltarea regiunilor cu potențial ale ţării, în schimb indică o grijă precipitată de a răspunde solicitărilor clientelei politice a PSD din administraţia locală.

Primele reacţii, apărute imediat după publicarea listei obiectivelor ce vor fi finanţate prin PNDL 2, în perioada 2017-2020, au subliniat chiar ceea ce Ministerul Dezvoltării Regionale a încearcat să ocolească şi să ascundă: faptul că planificarea acestui buget public imens, de aproape 30 de miliarde de lei, destinat investiţiilor până în 2020, nu respectă aşa-zisele criterii obiective de prioritizare a alocărilor şi nu răspunde principiului dezvoltării locale policentrice.

Este evident că oamenii ce iau deciziile cu privire la bugetele de infrastructură, în această guvernare, nu au experienţă în derularea concretă a investiţiilor locale, nefiind interesaţi de efectele pe termen mediu şi lung rezultate din investiţiile banilor publici, prima lor grijă fiind aceea de a alimenta solicitările grupurilor locale de putere politică din PSD şi de a avea acces la cheltuirea rapidă a bugetelor. Nu se poate explica în alt fel modul irațional în care Ministerul Dezvoltării Regionale a dat cele mai mari bugete din acest program către zone şi judeţe ce nu se pot compara cu judeţul Timiş, cele mai mari alocări fiind destinate judeţelor Caraș Severin (883 milioane lei), Vaslui (882 milioane lei), Teleorman (875,5 milioane lei) și Mehedinți (848,9 milioane lei).

În spatele unui principiu corect, acela al nevoii de redistribuire naţională a banilor publici, guvernarea Dragnea – Tudose nu îşi poate depăşi statutul de dependență față de rețeaua de interese de partid, acestea determinând adevăratele criterii ce au stat la baza împărţirii banilor publici de investiţii până în 2020. Este mai mult decât semnificativă alocarea a 183 milioane de lei către modernizarea drumurilor judeţene din Teleorman, cel mai bine finanţat proiect din categoria celor mari, în timp ce pentru Timiş nu s-au alocat decât 150 de milioane de lei (pentru acelaşi capitol de investiţii). Asta în condițiile în care necesarul investiţiilor din Timiş este de zeci de ori mai mare decât în Teleorman, luând în considerare traficul şi prognozele de creştere din comunităţile locale.

Prima şi cea mai gravă eroare pe care o repetă actuala guvernare constă în maniera netransparentă în care ia deciziile cu privire la banii publici. Şi programul PNDL 2 se află sub acelaşi semn al lipsei de consultare şi dialog public real, etapele de consultare cu autorităţile locale şi cu comunităţile pentru alegerea proiectelor de investiţii prioritare fiind desfăşurate în mod formal, fără nicio legătură cu o abordare strategică a dezvoltării regionale în România.

În lista de proiecte cuprinse de planificarea finanţărilor pentru investiţii locale prin PNDL 2017-2020 se află doar 60 de proiecte ale primăriilor din Timiş conduse de
primari PNL, un procent de sub 30% din totalul alocărilor pe judeţ. Acest dezechilibru arată politizarea deciziei de finanţare, care va avea consecinţe negative în buna dezvoltare a zonei de vest.

Este timpul să ne amintim că Ministerul Dezvoltării Regionale, atunci când a fost
condus de Liviu Dragnea, în guvernarea Ponta, a propus un amplu proiect al
dezvoltării regionale, în care principiul subsidiarităţii şi cel al decentralizării se
doreau respectate, un proiect ce a fost apoi abandonat complet de către PSD. În
acest context, al presiunii unei politici administrative hipercentraliste create de PSD, noul program PNDL 2 este o dovadă concretă ce demonstrează că vom avea nevoie de descentralizare şi de abordarea regională a dezvoltării locale, pentru că în lipsa acestora ajung să se manifeste doar interesele grupurilor politice reprezentate guvernamental.

Comunităţile din Judeţul Timiş sunt din nou neglijate. Judeţul cu exporturile cele mai importante (după Bucureşti) din ierarhia naţională, care contribuie substanţial la bugetul public şi care este nod strategic al dezvoltării din vestul ţării, are alocate contribuţii insuficiente în comparaţie cu alte zone, mai ales cu cele care au oportunităţi mult mai mici, prin raportare la potenţialul de utilizare şi randament al investiţiilor. Neglijarea motoarelor dezvoltării locale şi regionale, aşa cum se întâmplă prin subfinanţarea investiţiilor din Timiş, nu poate duce decât o încetinire a ritmului de dezvoltare locală şi regională. Răspunderea politică pentru o astfel de evoluţie nedorită se asociază direct de actuala guvernare a PSD, aflată sub dominarea cercurilor de interese politice, pentru care este important accesul la cheltuirea banilor publici, priorităţile cetățenilor și comunităților fiind secundare.

3 COMENTARII

  1. Domnu’ jurnalist, cele mai mari alocari sunt destinate, in ordine descrescatoare, urmatoarelor judete:

    1. Caraș Severin (883 milioane lei);

    2. Vaslui (882 milioane lei);
    3. Teleorman (875,5 milioane lei);
    4. Mehedinți (848,9 milioane lei).

    In conditiile in care judetul BANATEAN Caras-Severin este beneficiarul celor mai mari alocari (el este „fruncea” banilor primiti de la Bucuresti), este inexplicabila tendentiozitatea titlului: „Marilen Pirtea compară județele Timiș și Teleorman, după modul de alocare a fondurilor prin PNDL 2″… altfel decat prin deja penibilele frustrari, complexe de inferioritate si obsesii ale banatenilor fata de Bucuresti si Vechiul Regat.
    Ca jurnalist obiectiv si „formator de opinie” local ce sunteti, ar fi cazul sa modificati titlul in forma „Marilen Pirtea compară județele Timiș și Caraș-Severin, după modul de alocare a fondurilor prin PNDL 2”.
    Ce ziceti? 🙂

  2. Na bine ,dar totdeauna a fost asa,e vorba de metoda aia veche olteneasca de a face bani cere se numeste para-ndarat.Si daca nu crede cineva ca e metoda olteneasca va amintesc ca la nuntile oltenesti nasii dau o suma uriasa ca dar pentru fini,bani care se-ntorc in proportie de 80%,teatrul fiind de ochii lumii.Cam asa si cu fondurile de dezvoltare,se dezvolta unii

  3. Na, ca sa vezi!… Judetul falimentar Caras-Severin, cel mai mare beneficiar de alocari de fonduri prin PNDL. Asta-i lucratura de-a lui Grindeanu, din vremea cand se juca de-a premierul, si a ramas asa (pesedistii de la la centru vor sa-si fidelizeze organizatia PSD din Caras). Obiceiuri de neam prost, din Banat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.