Toate forțele de ordine din Timișoara și-au unit forțele împotriva hoților de buzunare! Au reușit să prindă unul, dar nu pentru furt…

772

Polițiștii locali din cadrul Biroului Transport Urban continuă în această săptămână patrulările comune pe mijloacele de transport cu efective de jandarmi de la Inspectoratul Județean de Jandarmi Timiș, după ce săptămâna trecută s-a patrulat atât cu jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Glad Voievod”, cu jandarmi de la IJJ și cu polițiști de la Secția 4.

Principalul scop al acestor patrulări mixte este în primul rând prevenirea furturilor din buzunare și poșete, precum și a altor fapte contravenționale de natură să creeze disconfort cetățenilor în stațiile RATT, dar și pe tramvaie, autobuze sau autobuze.

În urma acestor acțiuni comune, pe parcursul săptămânii trecute, polițiștii locali au aplicat un număr de 45 sancțiuni contravenționale pentru fapte precum consumul de alcool, apelarea la mila publică, aruncarea de resturi alimentare și nealimentare, fiind constatată și o infracțiune de deținere de substanțe interzise de către o persoană cunoscută ca făcând parte din categoria hoților de buzunare.

S-a stabilit ca aceste echipaje mixte să fie prezente în continuare, în funcție de efectivul fiecărei instituții participante la acțiunile de colaborare, tocmai pentru a descuraja prezența hoților de buzunare care au creat de-a lungul timpul un real disconfort timișorenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.