Noi amenzi drastice pentru timișoreni! Ce le pregătește primăria

464

Proprietarii de clădiri din centrul istoric al Timişoarei vor primi amenzi usturătoare dacă nu îşi reabilitează imobilele. Oamenii vor fi sancţionaţi drastic de anul viitor când va intra în vigoare taxa pe paragină.

Primarul Nicolae Robu amenință că sancțiunile vor fi maxime, iar oamenii vor fi nevoiți să restaureze casele în cele din urmă.

“Pe centrul istoric şi pe Piaţa Victoriei ne vom concentra în mod special. Se apropie anul 2021. Noi nu putem să primim un milion şi jumătate de vizitatori din postura de Capitală Europeană a Cultrii cu toate clădirile în paragină. Drept urmare, trebuie să înţeleagă toţi proprietarii că au obligaţia să îşi întreţină clădirile. Cine nu înţelege va plăti amenzi uriaşe şi multe la maximum permis de lege şi tot va trebui să îşi şi repare clădirile”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul Timişoarei a mai anunţat că imobilul din Piața Unirii, în care își are sediul PNL Timiș, va fi restaurat. Contribuția liberalilor, care dețin parterul, este de aproximativ 70.000 de euro. Deocamdată, sunt probleme cu câțiva proprietari care mai au acolo locuințe, dar Robu speră că acestea vor fi, până la urmă, rezolvate, iar lucrările de reabilitare vor putea începe.

Casa Steiner Miksa sau edificiul fostei Bănci de Scont este una dintre cele mai spectaculoase clădiri din Timişoara. Imobilul a fost construit ca sediu al Băncii de Scont al Ungariei, şi clădire de apartamente pentru chiriaşi, între anii 1906 și 1908, după planurile arhitecţilor din Budapesta, Marcel Komor şi Dezső Jakab. Stilul arhitectural se încadrează în curentul Seccesion cu motive ale folclorului maghiar, însă numeroşi specialişti afirmă că există o influenţă Gaudiană. Miksa Steiner, proprietarul clădirii, a fost acţionar fondator al Băncii de Scont.

sursă: radiotimisoara.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.