Gheorghe Sârbu are 66 de ani și s-a născut în Timișoara. Este căsătorit de 44 de ani și are o fiică. Meseria de bază este cea de strungar. A muncit la UMT, iar după ce și-a încheiat stagiul militar s-a angajat la TEBA.
Dragostea pentru porumbei
Gheorghe Sârbu crește porumbei de când era copil. Când s-a mutat în 1984 la apartament a avut norocul să aibă și un garaj. Ținea mașina afară și porumbeii în garaj. Este o pasiune care s-a păstrat din copilărie.
”Întotdeauna mi-a plăcut zborul. Ca și copil, în anul 1964, am fost campionul Timișoarei la tineret, cu timpul de 6 ore și 2 minute de zbor. Aveam 14 ani. Tippler-ul englez este cel mai mare zburător dintre toate rasele de porumbei de zbor. Mă refer la înălțime și durată. Englezii au făcut teste și au constatat că acești porumbei zboară până la o înălțime de 1.500 de metri. Noi, oamenii, să zic, pe la 800 de metri, dacă avem ochi buni, mai distingem niște puncte, dar acest porumbel vede și la înălțimi mai mari. Are orientare vizuală. El zboară numai în zonă, concentric, și ține tot timpul sub urmărire crescătoria. Englezii, care au format rasa – au fost șapte rase de zburători până s-a ajuns la tippler-ul englez de astăzi -, i-au îmbunătățit în permanență durata de zbor. În 21 iunie e «Long day», «Ziua cea lungă», în care, în Anglia, o oră e semiîntuneric. Atunci s-a înregistrat recordul mondial, de 22 de ore și 45 de minute de zbor, timp în care porumbeii au stat în aer” spune Gheorghe Sârbu.
În anii 60 recordul Timișoarei era undeva la opt ore și ceva de zbor. Dar, atunci, noi nu aveam tippler englez. Abia mai târziu s-au importat și la noi, fiind aduși din Germania. La noi era tippler-ii pestriț, roșu, negru, galben, care zburau foarte sus, dar erau limitați ca durată.
Erau foarte mulți columbofili pe vremea aceea, mai mulți ca acum, povestește Gheorghe Sârbu: „Pe fiecare stradă erau columbofili. Eu niciodată nu am avut mai mult de 30 de porumbei. Și 30 e o cifră mare. Numărul mare de porumbei nu te ajută, te încurcă. Nu-i poți urmări. Câte echipe să faci, să le antrenezi? Nu ai timp.”
Campion absolut al României
Anul trecut, Gheorghe Sârbu a fost campion al României, campion național absolut, cu o medie de aproximativ 10-11 ore de zbor. „Printre altele, fără lipsă de modestie, sunt primul campion național pe care l-a avut Timișoara și Banatul, dețin recordul absolut la ore de zbor, cu 16 ore și 31 de minute. În anul 1982 s-a stabilit un record care pe vremea aceea era extraordinar, de 13 ore și 2 minute, pe care l-am bătut” mai spune Sârbu.
În ultimii ani Satu Mare domină. Asta pentru că cei de acolo au adus porumbei foarte buni. Satu Mare, fiind în nordul țării, are cu aproape două ore zi-lumină mai mult decât noi. Se luminează mai devreme și se întunecă mai târziu. Ei pot lansa la ora 4, pe când noi lansăm cu puțin înainte de ora 5. Seara, la noi, la ora 22 se întunecă, la ei se întunecă undeva în apropiere de ora 23. Dar, poți intra cu ei în noapte, în sensul că, dacă arbitrul îi vede, e în regulă, și-i aduci abia noaptea jos.
„Pretențiile” porumbeilor
Zburătorii mănâncă o dată pe zi – 10 grame de furaje, seara la ora 22. În perioada dresajului, de a-i obișnui cu pava, se dă numai orz. Ei trebuie să fie tot timpul flămânzi, chiar dacă, atunci când îi iei în mână, sunt doar os și piele. Prin flămânzire, nu absurdă, faci cu el ce vrei tu. Când se apropie ora 22, deja vin pe sârmă: stomacul își cere dreptul. După hrană, la o jumătate de oră, primesc apă.
Porumbeii cer multă îngrijire. Gheorghe Sârbu spune, mai în glumă mai în serios, că are probleme cu soția, pentru că nu mai apucă să meargă niciunde împreună: „Eu trebuie să zbor porumbeii și, când am antrenament cu ei, stau și îi urmăresc în zbor. Acum, când e perioada de antrenamente, le număr boabele. Fiecare trebuie să mănânce egal. Am o combinație de orz, sorg și grâu, la care adaug două boabe de porumb, două de mazăre, cinci de linte și așa mai departe. După care urmează ultimele zece zile dinaintea etapei, în care se mănâncă „ceafă la grătar”, adică se îmbunătățește hrana.”
În ceea privința costurilor, medicamentele de pildă sunt destul de scumpei. Dar e o pasiune frumoasă, la care nu poate să renunțe. Contează atât valoarea porumbelului, cât și furajarea lui, unde există niște secrete. Furajarea porumbeilor se învață în timp, ai nevoie de multă experiență. Dacă porumbelul a zburat 10-12 ore la antrenamente, dar în ziua concursului zboară doar cinci, înseamnă că omul a greșit. Porumbelul nu poate fi condamnat. Nu el e de vină, ci crescătorul.
Cum devii campion?
În cele șapte etape de anul trecut, Gheorghe Sârbu a acumulat 58 de ore și 12 minute, în total: „Să nu fiu, iarăși, modest, Macara, cel de pe locul doi, un fost campion național, a avut 49 de ore. Ca să ai o diferență de nouă ore, înseamnă foarte mult. Asta înseamnă că i-am «bătut» pe maghiarii din Satu Mare de i-am zvântat, cum se spune. A fost un sentiment plăcut”.
La Timișoara, nu am fost în stare să ne menținem asociația pentru rasele de zburători. Acum suntem asociați la cei din Satu Mare. Avem asociație doar pentru porumbei mesageri.
Revenind la concurs, el se desfășoară astfel: arbitrul vine acasă la crescător, se lansează porumbelul. Sunt niște reguli foarte exacte, e regulamentul englez. „Arbitrul stă la mine până când coboară porumbeii. De exemplu, în momentul în care vrei să aduci porumbeii jos, arunci acești pava. Atunci s-a încheiat concursul, când ai aruncat pava, se oprește cronometrul. Locurile I, II și III sunt premiate” explică Sârbu.
„Am participat la concurs cu trei exemplare. Cel mai bine se zboară în echipă de trei. Ca număr de porumbei pe care pot să-i lansez, regulamentul spune minimum trei și, în rest, câți vrei. În momentul în care primul porumbel a ajuns jos, am o oră, tot potrivit regulamentului, să-i aduc acasă și pe ceilalți doi, pentru ca orele de zbor să-mi fie omologate. Dacă într-o oră nu-i aduc jos, să-i prezint arbitrului, să le verifice din nou seriile de inele, mă descalifică. Conform regulamentului, porumbelul trebuie văzut din oră în oră. Ai distins trei puncte pe cer, cu ochiul liber, după care dispar. Aceasta înseamnă că nu-i mai putem vedea cu ochiul liber. Dacă într-o oră nu apar în puncte, te descalifică. Se consideră că porumbelul s-a dus și s-a pus undeva jos, cu toate că aceasta nu prea se întâmplă. Anul trecut am avut un control de la Satu Mare, au venit patru persoane. M-au întrebat de porumbei, dar aceștia erau sus. S-au uitat toți patru, plus cei care mai eram aici, și nu i-au văzut. Unul dintre ei, Ionescu, i-a spus altuia să se uite la ceas, pentru că într-o oră, dacă nu-i vedeau, mă descalificau. Ne-am tot uitat. Aveam deja un pic de emoții. Cam după 45-50 de minute de când au venit ei au apărut cele trei puncte. Și uite așa am devenit campion”, încheie Gheorghe Sârbu.