Tabere şi excursii pentru beneficiarii Fundaţiei “Pentru Voi”

132

Fundaţia “Pentru Voi” din Timişoara şi-a format un bun obicei de a scoate afară din aerul îmbâcsit al oraşului pe beneficiarii acestei fundaţii, şi anume persoanele cu nevoi speciale sau dizabilităţi.

Directorul acestei fundaţii, Laila Onu, a spus că e singura posibilitate ca aceste persoane să se bucure de câteva zile de relaxare, în excursiile ce le organizează fundaţia, de a lua contact cu noi locuri din aer liber, de a se bucura împreună cu ceilalţi colegi ai lor de farmecul muntelui şi al naturii.

Tabăra din acest an se organizează pe două serii, 10-15 iulie şi 17-22 iulie, la Sasca Montană, în judeţul Caraş Severin, unde vor merge aproape 100 de persoane cu astfel de probleme, aceştia fiind însoţiţi de pedagogi sociali, medici şi psihologi.

În cadrul acestor tabere vor fi organizate multe drumeţii, jocuri de toate felurile, competiţii artistice şi sportive, seri de dans, focuri de tabăra, unde va exista de asemenea şi multă voie bună.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.