Blocul Operator Urologie Arad în continuare închis

669

În urma unui control igenico-sanitar, efectuat în urmă cu o lună de zile la Blocul Operator Urologie, din incinta Spitalului Municipal Arad, DSP-ul a dispus închiderea acestuia, pentru nerespectarea normelor igenico-sanitare.

Este o mare nevoie de funcţionarea acestuia în bune condiţii, deoarece aici se realizează, anual, aproximativ 1.300 de intervenţii, din care 1.000 sunt endoscopice.

Până când se va face igenizarea blocului, activitatea intervenţiilor endoscopice se desfăşoară într-un spaţiu restrâns din cadrul Blocului Operator Chirurgie.

Trebuie reorganizat spaţiul existent, igenizată întreaga clădire şi în special sălile de operaţie, cele trei săli ale Blocului Operator intrând în faza de igenizare.

Redeschiderea acestuia este condiţionată de stricta igenizare a locului unde se fac operaţiile, iar fondurile necesare, în jur de 200.000 lei vor veni de la Consiliul Local.

Lucrări ce vor fi efectuate din banii respectivi: schimbarea/remodelarea circuitelor medicale, schimbarea caloriferelor, implicit a instalaţiei de încălzire, care nu a mai fost schimbată de cel puţin 40 de ani, igienizarea şi placarea sălilor de operaţii/pregătire pacienţi, pregătire instrumentar, modificări interioare în structura uşoară cu pereţi de rigips, reparaţiile tuturor geamurilor secţiei etc.

Se speră că lucrările vor fi efectuate cât mai rapid, deoarece doar după efectuarea acestora Blocul Operator Urologie își va putea relua activitatea, iar medicii arădeni să poată opera în condiţii igenice, la standarde europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.