Surpriză pentru turiștii care ajung la Cetatea Deva! Ce îi așteaptă în fiecare weekend

194

Turiştii care vor vizita cetatea Deva la final de săptămână vor avea parte de o surpriză! Garda Cetăţii Deva va defila pentru ei, în fiecare zi de sâmbătă, de la ora 11:00, timp de o oră. Vizitatorii se pot fotografia alături de Garda Cetăţii sau se pot costuma în echipamentul străjerilor.

Turiştii vor putea, de asemenea, să înveţe mânuirea armelor medievale, să afle istoria şi legendele Cetăţii, precum şi aspecte interesante din epoca medievală.

Garda Cetăţii a fost înfiinţată în urmă cu un an şi este formată din voluntari, tineri din Deva pasionaţi de istorie. Alături de străjeri se află mai multe domniţe care participă la activităţile desfăşurate în Cetate pentru turişti.

Cetatea Deva a fost atestată documentar la 1269, fiind apreciată ca una dintre cele mai importante fortificaţii medievale din Transilvania, deoarece, prin amplasarea sa într-un vârf de deal, domina Valea Mureşului şi principala arteră de legătură a României cu centrul şi vestul Europei.

După ce a fost deschisă pentru public, Cetatea Deva a reuşit să atragă anul trecut 187.000 de turişti, autorităţile estimând o creştere cu peste 40% a numărului de vizitatori în acest an.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.