In primă fază, obiectivul este câștigarea campionatului și calificarea în cupele europene cu bătaie mai lungă, pentru ca în 2021 echipa să iasă din grupele competiției continentale.
,,Am ales un antrenor cu renume, cu experiență și cu valoare pentru că ne dorim să creștem, să facem pasul următor în evoluția clubului nostru. Suntem convinși că împreună cu Matt vom reuși să atingem tot ce neam propus.”, a declarat Dușan Filipaș, vicepreședintele clubului Timisoara Saracens.
Noul antrenor s-a declarat încântat de oferta primită, cu atât mai mult cu cât revine în rugby-ul european după cinci ani petrecuți în țara natală, la nivelul juniorilor.
,,Vreau să ajut la creșterea și reclădirea acestui club, știu că este cel mai puternic club din țară și ambițiile europene m-au determinat să accept oferta. Nu stiu dacă voi aduce jucători australieni la echipă, nici nu prea contează, important e să fie jucători valoroși. Am văzut echipa la lucru în câteva meciuri, pe DVD, și mi-am făcut o idee în ce compartimente ar mai fi de lucru.”, a spus noul antrenor al Timișoara Sarancens, Matthew Brian Williams.
Luni e programată reunirea echipei de rugby dupa vacanța de vară, startul întrecerii oficiale având loc în 5 august, la Cupa Regelui, iar la finalul lunii viitoare va porni la drum și Superliga Națională. Prima etapă a superligii se suprapune cu amicalul de lux pe care timișorenii îl au bătut în cuie cu Saracens Londra, campioana Europei la rugby.
În această toamnă, rugbystii timișoreni vor juca și în cupele europene, urmând a evolua în preliminariile întrecerii.