Jandarmii timişoreni preferă să aplice metoda… medicală! VIDEO

1309

În Timișoara își desfășoara activitatea două entități asemănătoare ca nume dar totuși diferite oarecum ca și arie de competență. Se numesc jandarmi cu toții dar unii aparțin de Inspectoratul Județean de Jandarmi iar ceilalți sunt Gruparea Mobilă de Jandarmi, ce au ca zonă de activitate toate cele patru județe din vestul țării: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș. Deci Gruparea de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod” Timişoara are un specific deosebit faţă de inspectoratele de jandarmi judeţene deoarece este o unitate regională.

Locotenent colonel Claudiu Zăgan, adjunctul comandantului grupării de jandarmi mobile, și colaboratorii săi au ținut să scoată în evidență câteva date legate de activitatea lor pe jumătatea de an scursă până acum.

Formațiunea de jandarmi are două mari componente în activitatea lor. Prima ar fi de menținere a ordinii şi siguranţei publice, iar cea de a doua de prevenire şi combatere a faptelor antisociale de orice fel.

Conform Legii de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei Române, Gruparea de Jandarmi Mobilă “Glad Voievod” Timişoara funcţionează în subordinea Inspectoratului General şi este destinată în principal pentru:
– organizarea şi executarea misiunilor de asigurare a ordinii publice;
– combaterea infracţionalităţii în zona de responsabilitate teritorială.

Specificul militarilor jandarmi presupune următoarele aspecte:
– complexitatea evenimentelor pe care le gestionează sau la care intervin (de obicei se preiau misiuni cu grad de risc mediu şi ridicat);
– competenţa teritorială extinsă (judeţele Timiş, Caraş Severin, Arad şi Hunedoara);
– mobilitatea ridicată organizare modulară şi dotare cu mijloace auto cu capacitate mărită de transport);
– organizarea efectivelor (efectivele sunt organizate pe subunităţi, 4 detaşamente mobile dintre care unul de intervenţie antiteroristă).

De la începutul anului au fost câteva evenimente mai deosebite ce au fost gestionate fără probleme deosebite: mişcările sociale din ianuarie și februarie, cu mitinguri și marșuri de stradă dar și intensificarea fenomenului migraţionist ce a cuprins toată Europa.

Dar au fost și evenimente cultural-artistice, comemorative şi sportive care au avut loc în prima perioadă a anului (Sf. Ion, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, Sărbătorile Pascale etc) care, la rândul lor, prin importanţa şi prin numărul mare de participanţi, au determinat adoptarea de măsuri specifice, atât din perspectiva efectivelor cât şi a resurselor şi mijloacelor materiale alocate.

Tot militarii au vegheat la ordinea de la examenele școlarilor ce au terminat clasa a opta și a celor ce au dat bacalaureatul.

Adică un total de 890 misiuni importante, ceea ce înseamnă o medie de 5 misiuni/zi în următoarele feluri:
– 127, adică 15%, au fost pe linie de asigurare a ordinii publice;
– 223, adică 25 %, au fost pe linie de intervenţie;
– 114, adică 13 %, au fost pe linie de menţinere a ordinii publice;
– 245, adică 27,5 %, au fost misiuni în cooperare cu alte instituţii;
– 181, adică 20 %, au fost alte misiuni.

Din total, aproximativ 33% au fost executate în alte judeţe decât Timiş. În multe din aceste misiuni s-a cooperat și cu alte structuri ce au competențe complementare, cum ar fi Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, Direcţia Naţională Anticorupţie, Direcţia Silvică Timiş, Direcţia Regională Vamală Timişoara etc.

Din data de 4 aprilie 2017 au mai apărut probleme și a fost nevoie de suplimentarea efectivelor poliţiei de frontieră cu jandarmi la graniţa terestră cu Serbia.

Poate ar fi bine de menționat două din misiunile mai dificile la care au luat parte militarii grupării mobile în această perioadă. Una a fost mobilizarea exemplară legată de meciurile de fotbal dintre echipele timișorene cu veșnica rivală din Arad unde s-a reușit menținerea unei ordini deosebite fără mari incidente. Iar cel de-l doilea a fost conflictul violent dintre mai multe grupări din Lugoj. Aici a fost o intervenţie de nivel II în data de 30 aprilie, pentru evitarea escaladării conflictelor între clanurile de rromi şi pentru punerea în aplicare a actelor procedurale emise de organele judiciare.

Cu toate că operează cu alte mijloace și instrumente, chiar și echipamentul este total diferit, medicii și jandarmii au câte ceva în comun. Preferă de cele mai multe ori misiunile de prevenție decât să taie în răul deja instalat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.