Oameni căzuți pe stradă, în plină zi! Canicula face primele victime, în Banat!

262
canicula

Şase persoane cu vârsta cuprinsă între 42 şi 68 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au leşinat în plină stradă. Cetăţenii au fost transportaţi la secţia de Urgenţe a Spitalului Judeţean din Reşiţa, iar în urma investigaţiilor, medicii au constatat că aceştia nu s-a hrănit corespunzător şi nu au băut suficientă apă, fiind anemici şi deshidrataţi, potrivit medicului Emil Bunda.

 Cum temperaturile vor rămâne ridicate şi în următoarele zile, medicii recomandă persoanelor vârstnice şi cu probleme medicale să iasă din casă doar în primele ore ale dimineţii sau seara, să circule pe cât posibil prin zone umbrite, alternând mersul cu repausul în spaţii dotate cu aer condiţionaţ evitând aglomeraţiile şi expunerea la soare şi efort fizic intens între orele 11 şi 18.

În cazul expunerii la soare trebuie, obligatoriu, să fie folosite mijloace de protecţie pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbrăcaminte subţire, preferabil din ţesături naturale şi in culori deschise. Se recomandă creşterea consumului de lichide la 2-4 litri pe zi şi evitarea alimentaţiei bogate în grăsimi, în special de grăsimi animale. În acelaşi timp se va reduce consumul de cafea şi se va evita consumul de băuturi alcoolice.

Cei mai afectaţi de căldură sunt persoanele vârstnice, copii, gravidele şi bolnavii cronici. Vremea se mentine fierbinte. Vor fi şi înnorări accentuate sau averse. Temperaturile depăşesc astăzi 37 grade Celsius.

sursă: radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.