Strada Jiul este asfaltată, inclusiv cu stratul de uzură, trotuarele sunt făcute, dar artera tot nu poate fi folosită de şoferi. Conducerea Primăriei Timişoara, cea care a contractat lucrarea, nu ştie că strada este în continuare blocată. Primarul încearcă să găsească scuze.
„Este posibil să mai fie închisă. În mod cert, dacă e închisă se datorează motivelor de siguranţă. Nu ştiu acum, dar mă voi interesa”, spune edilul şef.
În schimb, Nicolae Robu este sigur că întreg şantierul, care cuprinde strada Jiul, Pasajul Jiul şi o porţiune din strada Nera, va fi gata în septembrie.
„La Pasajul Jiul lucrăm aşa cum v-am spus, în perioada care urmează, noaptea, la demolarea culeii vechi. Se progresează, în curând vom vedea pasajul la noua anvergură, cea de 5 benzi pe sens. În jurul pasajului mai sunt lucruri de făcut, dar suntem aproape de finalizare la fundaţie şi asfaltare pe strada Nera”, a explicat edilul şef.
Primarul Timişoarei a vorbit şi despre viitorul sistem de canlizare care va fi instalat în pasaj. Dacă socotelile din birou sunt corecte, atunci pasajul nu ar trebui să mai fie inundat atunci când plouă.
„Sistmul de evacuare a apei pluviale presupune soluţii moderne. Soluţiile sunt de tipul celor de la Michelangelo şi anume soluţii bazate pe preluarea apei care rezultă din ploi în nişte rezervoare imense şi de acolo deversarea ei treptat în sistemul de canalizare a oraşului”, mai spune primarul.
Dacă la Michelangelo apa de ploaie este deversată în canalul Bega, la Pasajul Jiul sistemul presupune evacuarea ei tot în sistemul de conducte a oraşului. Dacă canalizarea se înfundă, atunci soluţia ar putea fi un eşec.
UPDATE: Strada Jiul se deschide săptămâna viitoare
A aflat şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu, motivul pentru care şoferii nu pot circula pe strada Jiul. Mai sunt mici lucrări de făcut, dar se promite deschiderea străzii săptămâna viitoare.
„Se mai fac marcajele şi se face semnalizarea străzii în această săptămână. Nu se dă în folosinţă până nu sunt rezolvate şi aceste probleme. Sătpămâna viitoare va fi deschisă traficului”, a declarat edilul şef.