Școala din Timișoara, demnă de cele 12 stele europene! Cu ce proiect se mândrește FOTO-VIDEO

2351

Trăim într-o lume a globalizării, în care valorile se nivelează și se standardizează după calapoade unice. Avem model de viață european, avem fonduri europene, așa că parcă era firesc să apară și școlile ce se raporteză la cele ce sunt prin vecini. Adică să fie chiar și unitățile de învătământ de nivel european.

Dacă școala românescă se află într-o continuă bâjbâială în căutarea unei proprii căi pe care se pare că nu o găsește nicicum, indiferent de eforturi, măcar e bine că putem să ne raportăm la modele verificate în alte părți ale continentului.

Școala Gimnazială Numărul 12 din cartierul timișorean Iosefin se aliniază la cele 12 stele de pe steagul Uniunii Europene. Colectivul școlii a depus un proiect pentru programul Erasmus. Se pare că a fost bine gândit și întocmit, din moment ce a fost și câștigător.

În cadrul programului Erasmus se prevăd elemente de mobilitate în domeniul educației școlare. Așadar, profesorii timișoreni vor pleca, pentru perioade determinate, în școli partenere din țări europene, unde vor preda și se vor integra în programul acelor unități de învățământ. Sigur că își vor îmbogăți cunoștințele și metodele de lucru. Va fi un bun prilej de a compara mai multe metode de lucru cu elevii și de a duce și celor de peste hotare, câte ceva din cultura românească.

Prin statutul de școală europeană pe care l-a dobândit, Școala Gimnazială Numărul 12 va fi, la rândul său, gazda unor dascăli veniți din străinătate, care le vor preda elevilor timișoreni. Procesul este similar și în oglindă cu cel al plecării elevilor în alte țări, pentru schimb de experiență.

„Programul Erasmus cuprinde mai multe proiecte. Prin acest program, Comisia Europeană oferă ocazia elevilor, tinerilor, studenților și cadrelor didactice să studieze în străinătate. Elevilor să participe la anumite acțiuni de voluntariat, profesorilor să participe la cursuri în străinătate sau chiar să predea la școli din UE. La nivel de școală, acest program ne înfluențează foarte mult. Prin implicarea și câștigarea acestui proiect, nouă cadre didactice și un membru al administrației școlii vor participa la cursuri de perfecționare în Spania și în Slovacia. Pregătirea lor va fi deosebită, superioară. Vor căpăta o experiență nouă luând legătura cu cadre didactice de la alte școli europene și vor aduce aceste cunoștiințe pe care le vor aplica la clasele la care predau.”, a declarat Monica Ban, director adjunct al școlii numarul 12.

Potrivit acesteia, pentru început, proiectul nu se referă și la elevi. Presupune însă și pregătirea unei echipe de cadre didactice ce vor scrie proiecte europene.

,,Sperăm, cât mai curând, ca și copii să beneficieze în mod direct de contactul cu elevii din alte țări. Dar asta nu înseamnă că nu vor participa copii la acest proiect. Proiectul este în primul rând pentru ei. Ei sunt beneficiarii cei mai importanți ai acestui proiect. Aproximativ 250 de elevi din școală vor fi implicați în proiecte mai mici care se vor desfășura pe platforme educaționale. Vor lua legătura, deocamdată on-line, cu copii din alte țări. Vor conversa cu copii pentru a-și îmbunătăți competențele de comunicare, în special în limba engleză, dar și pe cele de lucru cu calculatorul.”, punctează profesoara Monica Ban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.