Ce a declarat Iohannis despre investițiile străine în Europa, la reuniunea de la Bruxelles. VIDEO

240

Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles, vorbind despre controlul investițiilor străine în Europa, că trebuie protejat know-how-ul pe care îl avem în această zonă.

Iohannis a făcut aceste afirmații răspunzând unei întrebări referitoare la faptul că la reuniunea Consiliului European s-a vorbit despre controlul investițiilor străine în Europa, în contextul unei protecții juste și al menținerii politicii de acorduri de liber-schimb a Europei, dar cu o protecție mai mare și cu reciprocitate mai bună.

Întrebat în ce măsură pot aceste aspecte să afecteze, de exemplu, investițiile chineze în România, Iohannis a răspuns că tema privind controlul investițiilor străine în Europa a fost dezbătută mai profund la reuniunea de la Bruxelles.

„Această temă a fost dezbătută un pic mai profund și trebuie să știți că textul inițial al concluziilor a fost modificat în acest punct. S-a renunțat complet la noțiunea de screening, deci de urmărire în detaliu și s-a înlocuit, în principiu, prin sintagma ‘a analiza’. Deci Comisia a primit tema să găsească metode prin care pot fi analizate aceste oportunități, deci nu mai este vorba despre o supraveghere, care, într-adevăr, de unii a fost interpretată ca un termen prea tare și ducea, într-o anumită interpretare, spre protecționism, de aceea s-a renunțat la această abordare și, în concluzie, deocamdată lucrurile nu se schimbă cu nimic, cum oricum concluziile nu pot schimba tratatele și înțelegerile”, a afirmat Iohannis la finalul reuniunii Consiliului European.

Potrivit șefului statului, aceste chestiuni trebuie privite în continuare „cu mare atenție”.

„Toată lumea este de acord în Europa — și asta s-a văzut și astăzi în discuții — că vrem să mergem pe calea liberului-schimb, deci comerț pe bază de liber-schimb. Dar trebuie să evităm abordările naive. Sunt țări care au altfel de abordări și trebuie să găsim cele mai bune căi — și asta e analiza — de a proteja investițiile strategice sensibile și de a proteja în esență know-how-ul pe care îl avem în Europa. Asta nu înseamnă că ne închidem, nu vrem să cădem în extrema protecționismului, dar o atenție suplimentară este necesară aici”, a mai afirmat Iohannis.

sursă: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.